Categories: Gura lumii

Gura lumii, 1.07.2013

Sute de hârtii compromiţătoare au dispărut ca prin minune, după ce, culmea, chiar organul de anchetă le-a luat spre verificare. Totul s-a petrecut la o asociaţie de vârstnici, purtători de lămpaşe în tinereţe, unde preşedinte este un octogenar cu nevastă mai tinerică decât el cu vreo jumătate de secol. Respectivul, om versat în fărădelegi, mai precis în topirea contribuţiilor depuse la asociaţie de către bătrâni, este protejat de un purtător de chipiu. Acesta din urmă a descins la biroul şefului asociaţiei, a luat teancul de acte şi dus a fost. În loc de înregistarea lor, organul le-a triat şi a scos tot ce-l interesa şi-l lega de fărădelegile comise de preşedintele asociaţiei. Gurile rele spun că apoi şi-a luat şi o micuţă contribuţie pentru a face pierdute şi actele care-l înfundau pe şeful vârstnicilor.

Un edil dintr-o localitate estică a regiunii cu lămpaşe s-a pus pe defrişat păduri şi nu oricum,  ci mai ceva decât castorii. S-a băgat într-un fond forestier din localitate cu proprietari privaţi şi nu s-a lăsat, până nu a ras tot ce însemna arbore. Azi a tăiat o pădure, mâine a ras alta şi aşa s-a ajuns ca după vreo doi ani, să lase trei versanţi muntoşi fără pic de vegetaţie. Dezastrul este vizibil cu ochiul liber şi culmea este că nimeni, nici o instituţie nu consideră că este vreo problemă. Gurile rele spun că un purtător de robă de la judeţ îi ţine spatele edilului şi rezolvă ori de câte ori are vreo plângere. Degeaba au depus reclamaţii localnicii, pentru că s-au trezit tot ei cei anchetaţi. Culmea este că au ajuns să dea cu subsemnatul pentru lemnul furat chiar de edil.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • nu va speriati exista copii serox la toate actele care-i incrimineaza singura problema este cei in drept sa afle adevarul sa si doreasca acest lucru.deci la dosarul de urmarire penala se gasesc adresele tuturor celor care cunosc adevarul.cei ce vor sa citeasca actele puse si depuse la dosar o pot face.F N I-ul pensionarilor este 1oo% mai grav.estimativ 12.mil.RON.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

12 minute ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

12 minute ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

13 minute ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

13 minute ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

15 minute ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

16 minute ago