Vorbeşte lumea că un director de pe la noi, paraşutat într-o funcţie de conducere la o firmă mare din judeţ, nici măcar nu a catadicsit să stea să prezinte inspectorilor care au venit într-un control, actele necesare pentru a vedea dacă totul este în regulă acolo. Spun cârcotaşii că omul nostru, pus pe fotoliul de şef doar pentru faptul că e prieten cu un lider de partid, habar nu are care e situaţia economică a societăţii respective şi, mai mult, primeşte salariu fără ca măcar să se ducă la birou. Zvonerii au aflat că omul stă toată ziua pe la biroul de partid al şefului său şi pun ţara la cale. Că altă treabă oricum nu au cei doi. Până se va sesiza careva că leafa vine, dar nimeni nu munceşte.

Spun zvonerii prin târg că un personaj de pe la noi a dat foarte mulţi euro ca să scape de un dosar. Cică banii ar fi ajuns la un greu de pe la Bucureşti, motiv pentru care omul nostru stă liniştit şi îşi vede de treburile sale pe mai departe. Asta, cu toate că mulţi îl vedeau pe la mititica, având în vedere câte ştiau despre el că a făcut şi a dres prin zonă. Însă, surpriză, respectivul, vorbesc cârcotaşii care se dau bine informaţi pe surse, a reuşit cu mult bănet să-şi cumpere libertatea, ceea ce este foarte important. Aşa se face că gurile rele susţin că omul s-a blindat şi că nu mai are nici o teamă din punctul acesta de vedere.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • La birfa 2 e vb de gunoiul de molot. Banii ia dat lui tariceanu. Nu trebuia sa scape jigodia. A distrus hd. La puscarie cu el.

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago