Categories: Gura lumii

Gura lumii – 1.06.2009

Enervaţi rău de tot de prestaţia arbitrilor la unul dintre ultimele meciuri disputate acasă, oficialii unui club din sudul judeţului au decis să nu achite baremurile fluieraşilor. Cazul a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină a Federaţiei, iar verdictul a fost neprogramarea în ultimele două etape de campionat, dacă clubul nu-şi achită datoriile până cu 72 de ore înainte de disputarea etapei. Culmea e că, în ciuda evidentei rele credinţe, clubul hunedorean a fost tratat cu circumstanţe atenuante de către Comisia de Disciplină. Astfel, membrii comisiei au înghiţit explicaţia că clubul în cauză n-a dispus de bani la acel moment, din cauza unei întârzieri bancare, în condiţiile în care… are un finanţator milionar în euro. Să fie acesta un semn al slăbiciunii Federaţiei în faţa cluburilor în urma scandalurilor de corupţie declanşate de DNA? Sau e vorba de teama Federaţiei de a-şi strica relaţiile cu cluburile care deţin informaţii periculoase? Orice e posibil….

Există sectoare de activitate, unde decapitarea sporurilor salariale provocată de criza financiară este nu doar justificată, ci e şi binevenită, întrucât produce reparaţii morale. Însă, ca orice fenomen controlat de autorităţile române, „epidemia” reducerilor sporurilor salariale loveşte şi acolo unde nu ar trebui. Printre cei afectaţi, în mod nedrept, de reduceri salariale, sunt, din păcate, şi reprezentanţii unui sector sportiv, care ar trebui considerat de interes naţional, pentru că a fost şi este cel mai frumos şi performant ambasador al României în lume. Spun cârcotaşii, că vestea reducerii salariilor, care şi aşa erau departe ca valoare de cele din alte sectoare care sunt… o pată pe obrazul României (a se vedea politica, justiţia, poliţia) a produs unele reacţii neaşteptate în rândul antrenorilor din acest domeniu olimpic. Cică, unul dintre antrenori s-a apucat să facă tot felul de comparaţii între salariile diverselor meserii. Şi prins aşa el de elanul său perfecţionist, se … tot lamenta că unora care au salarii mai mari ca el nu le cere nimeni medalie de aur. Şi, cică vreme de câteva zile, omul s-a supărat şi şi-a permis chiar o vacanţă. Până la urmă însă, pasiunea şi dragostea pentru meseria sa au învins şi Antrenorul (ar trebui scris şi cu litere de aur nu doar cu A mare) s-a reîntors la pregătiri. Şi munceşte mai ceva ca până acum, pentru a aduce României medalii, chiar dacă ignoranţii de guvernanţi i-au tăiat din sporurile salariale.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean
Tags: Barfe

Recent Posts

ANUNŢ

4 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

5 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

7 zile ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago