Categories: Gura lumii

Gura lumii 11.03.2011

O formaţiune politică de culoare portocalie, dintr-o zonă în care s-a inaugurat o investiţie pentru dezvoltarea turismului, tot portocalie, se pregăteşte serios de campania electorală care va avea loc anul viitor. Şeful  organizaţiei şi-a angajat chiar o firmă locală, spun gurile rele, care să-l consilieze în campanie, atât pe el, cât şi pe adjunctul său, care de fapt este o ea. Bârfitorii susţin că plăţile pentru campanie nu sunt suportate de partid sau de politicianul promovat, ci de oamenii de rând, din taxele şi impozitele lor, iar costurile se ridică la zeci de mii de euro. Firma respectivă deţine şi mijloace de comunicare şi în schimbul banilor primiţi sub formă de prestări servicii pentru comunitate, difuzează în draci aşa-zise realizări ale edilului şi-l preaslăveşte, de zici că ar fi un zeu. Culmea este că firma este deţinută de un aşa zis rival politic, dar există şi aici o explicaţie: banii n-au nici culoare sau miros.

Şeful unor mineri din judeţ a intrat în atenţia organelor, după ce vreo câţiva  colegi de-ai lui l-au dat în gât că a băgat în afaceri proaste cotizaţiile oamenilor pe care ar trebui să-i reprezinte. Liderul respectiv ar avea datorii către terţi de câteva miliarde de lei, iar acum vrea să pună de un alt tun. Hotărârea lui nu este pe placul colegilor din organizaţia care îi apără pe mineri, iar aceştia s-au hotărât să-l toarne pentru managementul său defectuos. Cum afacerile puse la cale de lider au fost intenţionat falimentate pentru a rămâne cu banii, anchetatorii au încercat în vreo două rânduri să scoată cătuşele de la naftalină. Când s-au înarmat ei cu curaj şi au zis că treaba merge ca unsă, s-au trezit cu un telefon de sus, care le-a comunicat în două fraze. Este omul nostru, care ne aduce voturi, nu vă atingeţi de el.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago