În teorie şi în lege, competiţiile sportive şcolare sunt încurajate de stat şi de autorităţile din domeniu. Ca dovadă, regulamentul de organizare are, printre altele, şi următoarele cerinţe: favorizarea socializării copiilor şi elevilor, creşterea numărului de elevi practicanţi ai sportului prin lărgirea şi diversificarea activităţilor de selecţie, cultivarea în rândul copiilor şi a elevilor a spiritului de fair-play. Cum, însă, în practică intervin prostia şi birocraţia, derularea întrecerilor şcolare are deseori de suferit. Ultimul exemplu de proastă organizare şi lipsă de flexibilitate în acest sens vine dintr-un municipiu din sudul judeţului, care a dat ţării un talent de excepţie în sportul minţii. Astfel, în loc să încurajeze în mod real şi cum cere legea participarea elevilor la etapa locală a Olimpiadei Naţionale a Sportului şcolar, unii directoraşi şi inspectoraşi au pus beţe în roate mai multor participanţi. Prin urmare, mai mulţi elevi, unii dintre ei membri ai unui club de şah, s-au trezit că nu pot participa la competiţia sportului minţii, din cauza unei adeverinţe şcolare ori a lipsei avizului medical, deşi nimeni nu-i informase pe profesori despre necesitatea unor astfel de documente.
O informaţie „neagră” despre un club de tradiţie din sudul judeţului se face simţită pe tot mai multe canale media. Cică gruparea respectivă, care a avut un parcurs ruşinos în actualul tur de campionat, este pe marginea prăpastiei din punct de vedere financiar, din cauza manevrelor neinspirate şi a picajului în afaceri al finanţatorului oficial. Jucătorii sunt neplătiţi de luni de zile, conturile clubului sunt şi ele goale, datoriile cresc de la o zi la alta, iar majoritatea componenţilor lotului şi-au depus memorii pentru a deveni liberi şi a se transfera la alte echipe. În consecinţă, următorul şi cel mai probabil pas al echipei va fi retragerea din campionat, deşi reprezentanţii grupării exclud, în mod oficial, această variantă „neagră”. Ar fi pentru a doua oară de la declanşarea crizei când acest club intră în colaps financiar şi se vede nevoit să abandoneze competiţia. Situaţia demonstrează că finanţatorul echipei n-a învăţat încă lecţia de bază a perioadelor de criză, care impune „să te întinzi doar cât îţi este plapuma” şi a făcut încă o dată transferuri mai scumpe decât îi permitea bugetul.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…