Gura lumii

Gura lumii 12.05.2014

gura lumiiPoliţistul care se vroia mare şef peste serviciul care investighează infracţiunile de natură economică şi care trebuia ridicat la excepţional, devenit un paria acum,  a fost pe cale să-şi pună ştreangul de gât. Cum laţul în cazul lui se tot strânge şi pe lângă faptul că este urmărit legal în permanenţă, cariera lui va fi încununată cu un sejur lung la beci. Aşa că, omul a zis că nu are nici un rost să mai trăiască. Vrea să moară cu demnitate, că de morţi se vorbeşte numai de bine, aşa că el se va duce în pustiu şi-şi va pune capăt zilelor. Cârcotaşii spun că individul a ameninţat cu autoflagelarea în cercul său de prieteni de fărădelegi şi pe cei care îl ţineau de pion pentru a le apăra intersele.

 

O pădure întreagă a fost achiziţionată de o administraţie locală din vestul regiunii cu lămpaşe, lemnele fiind destinate asigurării confortului termic unor insituţii subordonate. S-au plătit bani grei, dar angajaţii insituţiilor ori cei care  îşi desfăşurau activitatea în ele, au dârdăit toată iarna. Cârcotaşii spun că au avut noroc de o iarnă blândă, altfel ar fi tremurat mai ceva ca la Polul Nord. Bârfitorii ne-au spus şi de ce nu au avut oamenii cu ce se încălzi, deşi combustibil a fost cumpărat cât pentru două ierni. Pentru că a ajuns tot la cabanele şi vilele şefilor dintr-o staţiune apropiată deţinute de personaje din conducerea primăriei.

One thought on “Gura lumii 12.05.2014

  • Acum se adevereste vorba romaneasca care sugereaza ” sa nu sapi groapa altuia ca vei cadea chiar tu in ea”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura