Categories: Gura lumii

Gura lumii 12.08.2011

Cică patronul unui local de fiţe din municipiul cu castel medieval a intrat în gura târgului, după o nuntă a cărei petrecere a fost găzduită de localul cu pricina. Toate bune şi frumoase, sala restaurantului era ornamentată cu dichis, personalul de servire îşi făcea treaba cum trebuie, bucatele puse pe masă arătau bine şi erau şi gustoase. Deci, totul părea perfect şi mirii, precum şi naşii, erau mulţumiţi de cum merg treburile la petrecerea lor. Numai că după o vreme, cam pe la jumătatea ospăţului, nuntaşii, femei şi bărbaţi, au început să se ridice tot mai des de la mese şi să o ia cu paşi repezi către toalete. Treaba-i că la un moment dat, săracii nuntaşi aproape că au blocat toaletele, antecamerele acestora fiind pline ochi cu oameni ce se ţineau cu mâinile de foale, aşteptând să intre în cabinele cu WC-uri, deoarece îi pornise o pântecăraie căreia cu greu îi făceau faţă. Acum, vorbesc cârcotaşii prin târg, nu se ştie de la ce fel de mâncare li s-a tras nuntaşilor beleaua respectivă, unii zic că de la pireul de cartofi, care avea un gust ciudat, alţii că de la aperitive? Nimeni nu poate să spună exact. Cert este că toată nunta respectivă a fost dată peste cap, iar săracii miri, socri şi naşi nu ştiau cum să se mai scuze, deşi de bună seamă, nu ei erau cei vinovaţi de penibila întâmplare.

Circulă tot mai insistent un zvon prin oraşul de pe Cerna. Este vorba de unul din cei mai pricepuţi specialişti din sistemul medical, care ocupă, de altfel, cu succes şi un post de conducere în cea mai mare instituţie de profil din municipiu şi care chiar a fost propus pentru o înaltă funcţie la nivel central. Vorbesc zvonerii care se dau bine informaţi, cum că respectivul personaj ar fi candidatul formaţiunii politice din care face parte, la viitoarele alegeri locale, pentru postul de prim edil al urbei respective. Este adevărat, formaţiunea politică din care face parte nu este din categoria celor mari, dar este foarte activă şi mereu a intrat în parlament şi la guvernare. Dacă treaba este adevărată, şi nu-i vorba doar bârfe de cafenea, omul nostru ar fi un candidat redutabil la fotoliul de primar, ţinând cont că de-a lungul anilor, pe multă lume a ajutat şi, în plus, a dovedit că este un foarte bun manager şi gospodar.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

15 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

15 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

15 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

15 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

16 ore ago