Povestesc cârcotaşii că la primăria unui oraş hunedorean, un anumit personaj, cu mare influenţă asupra edilului şef, stă mai tot timpul în biroul acestuia şi-l ghidonează în privinţa lucrărilor de investiţii care se fac în urbe. Mai precis, nu a lucrărilor, ci a firmelor care trebuie să le primească în execuţie. Se înţelege că sunt firme apropiate omului de încredere al primarului, care îl răsplătesc pe acesta cum se cuvine, de s-a umplut de bani în doi ani, cât alţii în 20. Toate merg aproape ca pe roate. Spunem aproape, deoarece nu întotdeauna îi ies individului respectiv şmenurile. Cică una din investiţiile de mare interes public, care trebuiau de mult realizate, nu s-a mai făcut deoarece personajul nostru n-a reuşit să-şi impună firmele sale de casă să execute lucrările. Necazul mare este că nerealizarea investiţiei aduce daune mari oraşului respectiv.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…