Gura lumii, 13.02.2019
Vorbesc cârcotaşii prin târg că o directoare mai mică de pe la noi a făcut o pasiune pentru un afacerist. Gurile rele au aflat că duduia noastră este văzută aproape zilnic cu omul de afaceri respectiv prin târg. Motivul pentru care se văd aşa de des, susţine cucoana, ar fi că are de discutat cu acesta probleme despre lucrările pe care firma omului le face pentru instituţia pe care încă o conduce duduia respectivă. Şuşotesc cârcotaşii însă că motivul ar fi cu totul altul, iar discuţiile dintre cei doi nu au nici în clin nici în mânecă cu problemele tehnice. Ba din contră.
Spun zvonerii prin târg că un personaj din oraşul cu cetate vrea cu tot dinadinsul să ajungă într-o poziţie extrem de bună, la Capitală. Postul la care râvneşte respectivul este mult peste posibilităţile lui intelectuale, dar asta nu e o problemă pentru el. Sunt şi alţii care au ajuns şi nu ar fi trebuit. Cârcotaşii spun că omul nostru este disperat în aceste zile şi încearcă să se pună bine cu cei care pot decide soarta lui politică. Că pe la spate îşi bate joc de oamenii la care apelează ştie tot oraşul. Şi, se pare că omului i se promite orice, dar nici cei pe care i-a făcut cu ou şi cu oţet nu sunt proşti. I-o coc ei mai rău de cât se aşteaptă respectivul.