Categories: Gura lumii

Gura lumii 13.04.2011

Naştere grea prin sudul judeţului, unde o alianţă aşa, cam contra firii, nu vrea şi pace să iasă la lumină. Vorbeşte gura lumii că de vină nu sunt membrii de rând, care şi mâine şi-ar da mâna, ci un fost ascultător al vecinilor, cu paharul pe pereţi, pe care obişnuia să-i toarne dacă la radio se auzeau posturi străine. Spun gurile rele că nimeni nu vrea o uniune cu acesta, oricâte presiuni s-ar face şi oricâte sancţiuni s-ar aplica în stânga şi în dreapta. Şi uite-aşa, în timp ce mai peste tot vechii adversari îşi dau mâna şi concep strategii, prin sudul judeţului, zâmbetele sunt doar formale şi frunţile tot încruntate, iar de semnarea vreunui acord nici nu se pune problema, cel puţin deocamdată.

Nebună e politica românească, iar cea din judeţul nostru nu ar avea de ce să fie altfel. Mirosul ademenitor al ciolanului rupe vechi iubiri şi le transformă în duşmănii de necrezut. Aşa se întâmplă într-un oraş tot de prin sudul judeţului, unde un cuplu politic, ce părea de nedezlipit, a ajuns să se sape reciproc. Miza e mare, adică şefia administraţiei, dar paradoxal este faptul că actualii duşmani fac parte din acelaşi partid politic. Subordonaţii celor doi se uită şocaţi la lupta crâncenă dintre ei şi îşi fac cruce cu limba în cerul gurii, să nu cumva să fie văzuţi şi să se reverse potopul vorbelor asupra lor. Disensiunile au început de la faptul că ambii îşi doresc să candideze pe acelaşi post, unic bineînţeles, şi au uitat de marea iubire politică ce îi lega până zilele trecute.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago