Vorbesc cârcotaşii că un personaj controversat din lumea politică hunedoreană, care în urmă cu aproape trei ani tăia şi spânzura prin judeţ, s-a apucat să-şi trădeze chiar şi colegii din partidul său. Spun gurile rele că personajul nostru, dacă a văzut că nu poate să ajungă din nou în funcţia cea mare, s-a gândit că ar fi bine să-l instaleze în fotoliul cu pricina pe un fost subaltern de-al său, cu lalea la butonieră, om care îi este foarte fidel şi care cică îl ascultă orbeşte. N-ar fi fost nimic rău în asta, doar cine n-ar vrea să aibă un prieten sau un om devotat pe o aşa funcţie înaltă. Numai că, manevrele începute de personajul de care facem vorbire, menite a duce la propulsarea prietenului cu lalea la butonieră, erau făcute, culmea, în detrimentul colegului său de partid şi a organizaţiei judeţene a partidului respectiv. Lumea însă s-a prins repede cum stau lucrurile şi a început să mişte pe la Bucureşti, să afle şi şefii de acolo ce hram poartă personajul respectiv. Că din cauza lui reprezentanţii partidului din judeţ, la o adică, nu pot bate palma cu nici o altă formaţiune politică, iar mai nou, a început să tulbure apele chiar în propria organizaţie.
Spun gurile rele că doi şefi de societăţi de stat, dintr-o zonă săracă a judeţului, sunt suspecţi că s-ar fi îmbolnăvit de noua gripă. Ambii sunt internaţi la o clinică din ţară, însă salariaţii lor ştiu doar că sunt în concediu de odihnă. Partea interesantă a acestui zvon este că şefii nu s-au betegit la locul de muncă, de aceea, secretul lor este în siguranţă şi angajaţii nu s-au speriat. Cârcotaşii susţin că şefii cei doi s-au îmbolnăvit în perioada vacanţei de sărbători şi, nu oricum, ci după ceva escapade amoroase. Cârcotaşii spun că respectivii au luat virusul de la o damă de consumaţie, cu care au petrecut amândoi clipe de neuitat, tocmai în vârf de munte. Inclusiv amanta lor este beteagă şi internată cu ei în spital. Ar mai fi de spus că ambii sunt căsătoriţi iar nevestele lor ştiu că sunt la un curs de pregătire, unde au fost trimişi ca prin minune în acelaşi timp şi în acelaşi loc, deşi au activităţi total diferite.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…