Gura lumii, 14.01.2014
Că orice scaun de lider de sindicat – cât de mic ar fi el, chiar taburet pentru copilaşi -, e cald spre fierbinte şi poartă sub el ditamai săculeţul cu bănuţi, asta ştie toată lumea, e chiar la mintea crestatului. Aşa că nici un zvon legat de îmbogăţiri peste noapte, şpăgi contra tăcere, chefuri înspăimântătoare, nu e altceva decât rupt din pârdalnica de realitate. Cu toate acestea, câteodată parcă îţi vine să dai cu câmpul sub tălpi, când vezi cât de mocirloasă e afacerea sindicală. Aşa se face că, auzind noi cum un astfel de personaj a bătut palma şi cu paznicul punţii şi cu puntea însăşi, pentru a-i fi cald şi bine, chiar în condiţiile în care i-a aruncat la coş pe cei care îi umplu buzunarele, ni s-a urcat sângele spre zona de unde cad gândurile negre. Scurt şi cuprinzător, personajul nostru, deşi ştia că o decizie mare, radicală, propusă fără argumente şi care lipeşte unităţi formatoare la grămadă, pentru a elibera nişte construcţii generoase, pline, abia reparate, dar şi terenuri, ar putea fi un rău imens pentru cei pe care îi reprezintă, s-a lăsat momit şi a făcut ce face acela rotunjor în păpuşoi. Ca să nu bată la ochi, totuşi, personajul a ieşit, vitejeşte, cu două-trei vorbe de ocară, care nu spuneau nimic. Halal!
Unui vajnic pretendent la o funcţie atât de mare că abia încape în graniţele judeţului i s-au umezit ochii şi fruntea de emoţie, când a auzit că, acolo unde visa să ajungă, nu mai este loc, pentru că acela care stă acum pe fotoliul cu pricina a pus de-un nou stoc de lipici sub fund şi nu se mai dă dus, cum promisese. Necazul nu e numai psihologic, ci şi material, pentru că mult a mai trudit vajnicul la pregătirea îmbarcării şi tare greu îi pică să vadă cum îi fug economiile pe apa penultimei zile din săptămână. Aşa că, vrând-nevrând, acum este pus în situaţia de a o lăsa mai moale cu partea vajnică şi, cu sprijinătorul de idei spre pământ, a reînceput rotirea în jurul curţii, pentru un posibil loc, dacă nu fierbinte, măcar călduţ şi moale.
