Nu este o noutate că prin instituţiile statului şi afonii cântă. În sensul în care incompetenţi dovediţi îşi găsesc un loc cald şi un venit sigur pe la stat, dacă sunt acoperiţi de o umbrelă cu pile, în culorile partidelor politice de la putere. Mai rău de atât este că unii dintre ei nici nu-şi cunosc responsabilităţile, spunând, atunci când sunt întrebaţi, că nu este de datoria lor un lucru care l-ar găsi pe prima poziţie, dacă şi-ar citi fişa postului pe care au semnat-o odată cu contractul de muncă. Este şi cazul unui angajat de la o firmă de stat, aflată în colaps, care nu voia nici în ruptul capului să-şi îndeplinească obligaţiile. Doar că nu i-a mers la nesfârşit, pentru că s-a aflat acolo unde cad capete, printr-o simplă apăsare de buton. Aşa că omul nostru s-a trezit descoperit, iar singura lui şansă a fost să se apuce de treabă, doar că nu a reuşit să facă nimic, pentru că incompetenţa l-a încurcat.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…