Gura lumii, 14.05.2020
Umblă vorba printr-un târg din sudul judeţului că prima doamnă şi-ar fi găsit jumătatea şi este gata să-l lase pe cel cu care a împărţit zeci de ani din viaţă. Chiar dacă este la a treia tinereţe, spun bârfitorii că cucoana în cauză a simţit gustul libertăţii după ce a fost propulsată pe o funcţie chiar de către consort. Scăpată în lumea largă, coniţa şi-ar fi găsit un june de întreţinut şi se giugiuleşte cu el cât e săptămâna de lungă, pentru că la final trebuie să vină şi ea pe acasă. Soţul încornorat a auzit şi el de escapadele consoartei, dar nu-l mai prea supără acest lucru, mai spun gurile rele. Are şi el bucăţica lui cu care se dedulceşte, atât cât poate. Juna lui ar putea să-i fie fiică, mai spun bârfitorii, şi-l răsfaţă fără încetare atât timp cât îi satisface dorinţele şi are portofelul plin. Cei care ştiu de situaţia celor doi spun că au căsnicie modernă, fără obligaţii, chiar dacă e contrar principiilor familiei tradiţionale pe care au promovat-o amândoi într-o campanie naţională.
Cumetriile pe criterii politice revin în actualitate şi sunt reciproc avantajoase. Este şi normal dacă ne gândim că bate campania la uşă şi este mare nevoie de bani. Cine e prost să scoată din buzunar pentru a se promova, când are la dispoziţie cămara statului ori a urbei. Cârcotaşii spun că şeful unui serviciu de importanţă şi-a cadorisit cu un contract tocmai un fin, un afacerist care n-are nici în clin nici în mânecă cu activitatea respectivă. Omul este obişnuit cu contracte pentru care nu are expertiză, pentru că s-a mai ocupat şi de colectarea deşeurilor reciclabile, de curăţenie, de consiliat, doar că firma sa este pregătită pentru altfel de lucrări. De această dată şeful serviciului a dat afaceristului tocmai contractul cu dezinfecţia unor spaţii de importanţă publică. Bârfitorii spun că omul a prins pe Dumnezeu de un picior, iar banii curg cu nemiluita. Jumătate la el în buzunar, un sfert la cumătru şi alt sfert la candidatul urbei, adică superiorul şefului de serviciu.