Categories: Gura lumii

Gura lumii, 14.11.2011

Şedinţa de sfârşit de lună, obligatorie pentru diriguitorii unei urbe, este o corvoadă într-o localitate din vestul regiunii cu lămpaşe. Aceasta nu pentru că ar fi multe proiecte de verificat şi aprobat, ci pentru că între aleşi, se află un sconcs în adevăratul sens al cuvântului. Este chiar adjunctul şefului urbei, iar mirosurile degajate de el din lipsa igienei personale îi fac pe cei obligaţi să-i stea în preajmă să-şi roage moartea. Gurile rele spun că dacă vara ar mai fi de înţeles, pentru că e cald, iarna, nimic nu-l poate scuza pe ales. El intoxică în tot timpul anului, semn că este certat cu apa şi săpunul şi nu că ar suferi de vreo maladie. Cârcotaşii spun că la o întrunire recentă, unei angajate chemată în biroul adjunctului i s-a făcut rău şi a fost dusă cu salvarea la spital. Oficial, ar fi avut o cădere de calciu, dar toată lumea ştia adevăratul motiv. Femeia, însărcinată, avea o sensibilitate mai ridicată la mirosuri decât în restul timpului şi dacă ea s-a străduit să suporte, organismul n-a mai fost de acord.

Un clan interlop se naşte în regiunea cu mulţi mineri, sub protecţia unor persoane obligate să destructureze asemenea asociaţii. Naşul clanului este un purtător de chipiu cu funcţie, înrudit cu interlopi cu state vechi şi condamnări multiple în vremurile trecute. Respectivul om al legii, spun cârcotaşii, conduce o bandă de hoţi care acţionează pe raza unui orăşel minier, zguduit în urmă cu ceva vreme de o tragedie, iar ţinta este chiar întreprinderea care a îndoliat multe familii. Din incinta uzinei sunt furate cantităţi impresionante de cărbuni, care mai apoi sunt vânduţi unei reţele dintr-un judeţ învecinat pe bani frumoşi. Gurile rele spun că săptămânal, omul legii adună câteva mii de lei din coordonarea acestei activităţi, bani care-i completează veniturile diminuate de criză şi superiori.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • TOATE RELELE SUNT IN ORASELE CU LAMPASE ??????????
    NU VA ESTE RUSINE ?????????????
    VA BATETI JOC DE LOCUITORII ORASELOR DIN VALEA JIULUI ???
    DACA AVETI CEVA DE SPUS SI STITI CONCRET ANUMITE LUCURURI, FAPTE, PERSOANE AVETI CURAJUL SA LE SPUNETI, NU UMBLATI NUMAI CU... ZVONURI SI POVESTI !!!!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e disperare mare într-o instituție, după ce șeful de acolo, ajuns…

4 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Perechea Vidican Albert – Sărmășan Sarah, de la CSM Deva Pentru că a reușit să…

4 ore ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție.

4 ore ago
Apel al președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, către personalul care lucrează la spitalul din DevaApel al președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, către personalul care lucrează la spitalul din Deva

Apel al președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, către personalul care lucrează la spitalul din Deva

Magdalena Șerban Prezent la inaugurarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva, demers investițional…

4 ore ago
Trump schimbă regulile după Covid-19. Va împiedica scurgerile accidentale să pună în pericol omenireaTrump schimbă regulile după Covid-19. Va împiedica scurgerile accidentale să pună în pericol omenirea

Trump schimbă regulile după Covid-19. Va împiedica scurgerile accidentale să pună în pericol omenirea

Donald Trump a anunţat o serie de măsuri menite să restricţioneze anu­mite cercetări virusologice pe…

4 ore ago
Furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents: șapte suspecți, nici un artefact recuperatFurtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents: șapte suspecți, nici un artefact recuperat

Furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents: șapte suspecți, nici un artefact recuperat

În țară nu se mai spune nimic despre furtul tezaurului nostru din Olanda. Am uitat…

4 ore ago