Spun gurile rele, că o echipă care a fost revelaţia turului în campionatul în care activează, pentru că pare să aibă în acest moment cea mai sigură situaţie financiară, se poate trezi peste noapte fără sponsori, din cauza unor divergenţe a finanţatorilor cu autorităţile locale. Cică, reprezentanta sponsorilor a solicitat primăriei concesionarea bazei sportive a echipei, pentru a o moderniza şi a o face regulamentară în eşaloanele superioare ale fotbalului. Însă, edilul localităţii s-a opus, deoarece are un proiect important de finalizat benefic comunităţii, mai precis să ridice o autogară pe o parte din spaţiul respectivei arene sportive. Din acest motiv, sportivii s-au cam supărat, spun gurile rele, pentru că nu înţeleg de ce un proiect ca acela este mai important decât echipa de fotbal. Aşa că, relaţia sponsori-autorităţi a devenit una rigidă, iar efectul ar putea fi nefast pentru echipă. Care tocmai ce începuse să meargă ca pe şine. Însă, unde nu-i cap, vai de picioare.

La fel cum în administraţia publică sau la marii agenţi economici de stat criteriile de promovare nu au deloc legătură cu competenţa profesională, ci cu politica, şi în învăţământ, criteriile de evaluare ale profesorilor sunt extrem de permisive la „manevre”. Spre exemplu, vorbesc gurile rele, că pe baza normelor de evaluare actuale, cel mai bun punctaj dintre profesorii de educaţie fizică din judeţ îl are un domn… campion la şiretlicuri şi şmecherii, cu care vrea să-şi tragă dosar beton. Cică omul, care activează la o şcoală dintr-o comună limitrofă oraşului cu cetate, e foarte atent cu strângerea de puncte la dosar, deşi nu are o activitate cu adevărat valoroasă la şcoală sau pasiune pentru meseria sa. Strategia lui e de a nu se prezenta la competiţiile interşcolare la care sunt mulţi competitori, unde nu are şanse de câştig, şi de a merge la acelea la care are singurul sportiv sau singura echipă din concurs. Ca să câştige sigur. Şi, uite aşa omul face multe puncte bonus la dosarul de evaluare, pentru victorii în întreceri de trei lulele şi trei surcele. În plus, omul a investit ceva bani de la puşculiţă şi şi-a publicat o carte cu care îşi creşte iar şi iar punctajul, deşi conţinutul ei lasă de dorit. Şi uite aşa, un dascăl recunoscut de colegii de breaslă ca fiind fără o adevărată valoare, are un post sigur în caz de restructurare, iar un altul care munceşte cinstit şi cu pasiune şi e cu adevărat competent, riscă să fie dat afară. Şi ne mai mirăm că România e în halul în care e.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Bine-nteles ca este vorba din nou de primarul din Simeria pe care echipa de fotbal il cam incurca si care decat sa concesioneze baza sportiva pentru ca cineva sa o modernizeze mai bine o lasa in paragina si apoi o da pe nimic la vre-un investitor strategic sa construiasca ''autogara'' si desigur sa-i umple buzunarele proprii.
    Mi-e scarba de astfel de oameni, Oare Consiliul Local chiar nu are nimic de zis? - recent s-au aniversat 100 de ani de la infiintarea clubului iar Primaria vrea acum sa distruga baza sportiva si sa construiasca o autogara - nu-mi vine sa cred si sper din tot sufletul sa nu se intample asa ceva

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

6 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

6 ore ago

Bulina albă

Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…

6 ore ago

Bulina neagră

M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…

6 ore ago

Polițiștii avertizează! O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a iden­tificat o tendință de înșelăciune care…

6 ore ago