Categories: Gura lumii

Gura lumii, 15.03.2019

Vorbesc gurile rele că o duduie de la o primărie de municipiu, aflată la o vârstă matură, se dă la colegii mult mai tineri care au ajuns în instituţie de curând. Zvonerii povestesc pe la colţuri, că angajata cu pricina îi ajută pe tinerei cu sfaturi băbeşti, ca să le fie începutul în ale administraţiei mult mai lejer. Numai că, ei nu ştiu că scopul duduii este altul. Să-i aburească şi apoi să-i amăgească, femeia fiind ”specializată” în asemenea acţiuni. Nu ştim cu exactitate câţi din noii angajaţi la primăria de care vorbim au căzut în mrejele respectivei. Gurile rele şuşotesc că sunt deja vreo doi, trei, care au ajuns dependenţi de farmecele duduii.

Spun cârcotaşii că un politician de pe la noi, cu săgeţi la cravată, îşi foloseşte puterea ca să elimine firmele concurente celor pe care le coordonează. Mai precis, spun zvonerii, omul nostru trimite controale pe la toate societăţile care îndrăznesc să se bată în licitaţii cu firmele controlate de el. Lucrurile se pare că durează de multă vreme, dar numai acum s-au decis mulţi afacerişti locali să dea totul în vileag. Cert este că politicianul de care vorbim mai are încă puteri prin diferite instituţii, chiar dacă nu este la putere partidul din care face şi el parte. Şi, acum, înainte de alegerile europarlamentare s-ar putea sparge buba şi să se afle mecanismul pus la punct de el şi alţi complici, prin care sunt distruse multe firme care au patroni neafiliaţi politic.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

6 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

6 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

6 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

6 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

6 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

6 ore ago