Vorbesc gurile rele că un primar şi-a făcut un obicei să vină aproape zilnic în capitala judeţului. Cârcotaşii povestesc prin târg că edilul de care vorbim nu vine cu treabă în municipiul de sub Cetate. Nu, el face efortul pentru a se întâlni cu o duduie de care e tare îndrăgostit. Cuibuşorul de nebunii e aproape de buricul târgului, susţin zvonerii. Umbră, discreţie, totul e asigurat. Iar edilul se simte şi el bine, după o zi de lucru cu sătenii, se relaxează. Merită, nu-i aşa?

Şuşotesc zvonerii pe la colţuri că un edil a reuşit în sfârşit să identifice cine îl sapă prin instituţie. Cică omul nostru bănuia pe un şefuleţ de pe acolo, dar realitatea l-a contrazis dur. Cel care s-a dovedit a fi trădătorul era zi de zi pe la primar, să îi spună câte una, alta. Edilul şef nici măcar nu-l bănuia pe respectivul, descoperind din întâmplare adevărul. Acum toată lumea răsuflă uşurată şi aşteaptă, cum e şi normal, reacţia şefului instituţiei la o asemenea grozăvie. Cârcotaşii din instituţie îi recomandă primarului să mai caute trădători. Cică mai sunt câţiva.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nimic nou, este vorba de primarul din Ilia. I-a cumparat domnisoarei inclusiv mobila, deci o intretine serios.

  • Oricum nimic nou la PNL mai toti sunt cu cate o amanta si isi insala nevestele....mai mult alti au plecat si de acasa pentru amante.
    Probabil este in programul lor de la partid.

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A ajuns în conducerea europeană

Avocatul devean Cristian Jura (foto) face parte din structura de conducere a Comisiei Europene îm­potriva…

2 minute ago

Cine vine la Turneul de tenis Transylvania Open 2025

Turneul de tenis Transylvania Open WTA 250 se va desfășura la BT Arena din Cluj-Napoca…

2 minute ago

Lupu a părăsit Corvinul Hunedoara

Marius Lupu a plecat de la CS Corvinul Hunedoara și a semnat cu Unirea Slobozia,…

2 minute ago

O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construieşte la Hunedoara

O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…

o zi ago

Bulina neagră

Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…

o zi ago