S-ar spune că a avut noroc, că putea să fie rău de tot. Este vorba de o femeie dintr-un orăşel de pe Valea Mureşului, care a suferit un accident cerebral în timp ce conducea maşina. Acesta se îndrepta spre municipiul reşedinţă al judeţului, când, la un moment dat, totul i s-a întunecat în faţa ochilor, fiind pe punctul de a-şi pierde conştienţa. A tras pe dreapta, dar în starea în care se afla, tot a lovit uşor o maşină parcată pe marginea drumului. În final, a ajuns acasă, dar cu altă persoană la volan, deoarece nu se simţea în stare să mai conducă. Dându-şi seama că ceva nu este în regulă, a mers la medicul de familie. Doctoriţa, după ce a ascultat-o şi i-a luat tensiunea, i-a spus că a avut doar o cădere de tensiune, şi că nu este nimic în neregulă. Văzând că se simte tot mai rău, şi ne mai suportând durerile de cap, după câteva zile, femeia s-a dus la urgenţe. Aici, doctorul care a consultat-o şi-a dat seama că ceva este în neregulă şi a trimis-o repede să i se facă radiografii la cap. Când a văzut rezultatul s-a crucit, deoarece femeia avusese un accident vascular cerebral, ea putând paraliza sau, Doamne fereşte, muri oricând. Am relatat toate astea, ca să vedeţi cât sunt de atenţi cu pacienţii lor unii medici de familie.

Cică un comerciant dintr-un vechi burg de pe Valea Mureşului vindea din greu la abc-ul său ţigări de contrabandă. Bineînţeles că nu le vindea oricui, ci unei clientele selectate, care ştia să-şi ţină gura. Numai că, probabil din cauza crizei, care i-a redus numărul cumpărătorilor, omul n-a mai fost aşa atent la cine vinde ţigările şi le-a dat şi unor persoane neverificate. Urmarea? Una din aceste persoane l-a dat în gât la gardă. Şi nu oricum, ci în scris, ca să-i oblige pe gărdaşi să meargă peste el în control. Aşa s-a şi întâmplat, numai că atunci când au dat buluc comisarii la abc-ul cu pricina, prinde orbul, scoate-i ochii. N-au găsit nici măcar o ţigară neînregistrată în acte, bărbatul dovedindu-se a fi curat ca lacrima. Cum de s-a întâmplat aşa, v-aţi prins, desigur. Omul fusese anunţat dinainte, de o păsărică din interiorul instituţiei de control, că urmează să fie călcat de gărdaşi. Aşa că, în final, toată lumea a fost mulţumită. Comerciantul că a scăpat basma curată, iar gărdaşii că au mai bifat o acţiune de control, chiar dacă ea nu s-a lăsat cu amenzi.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

2 zile ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

2 zile ago

Bulina albă

Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…

2 zile ago

Bulina neagră

M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…

2 zile ago

Polițiștii avertizează! O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a iden­tificat o tendință de înșelăciune care…

2 zile ago