Aroganţa unor funcţionari de pe la stat pare a fi bine împământenită şi fără leac. Se transmite din generaţie în generaţie, de la şef la subalterni şi se manifestă diferit. La unii aroganţa este făţişă. Iar alţii, mai puţin siguri pe ei şi vrând să disimuleze un comportament respectuos, sunt trădaţi de gesturi care le scapă de sub control. Atitudinea lor dispreţuitoare faţă de contribuabil transpare prin toţi porii şi prin tonalitatea vocii. Aşa se face că, indivizi transparenţi ajunşi în funcţii pe pile, îţi vorbesc de parcă l-ar fi prins pe Dumnezeu. Cârcotaşii spun că e o molimă de care nu poate scăpa nimeni ajuns în astfel de poziţii, iar speranţele unora că se vor schimba vreodată sunt deşarte.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…