Categories: Gura lumii

Gura lumii, 16.06.2020

Vorbesc gurile rele că un om cu caschetă s-a făcut de râs când a mers în control la un centru pentru bătrâni din judeţ. Cică omul nostru nu a fost lăsat să intre în incinta centrului, deoarece nu avea mască de protecţie. După ce a făcut însă un scandal monstru, respectivul, care era obligat să poarte mască, a reuşit să pătrundă înăuntru şi a purces la ameninţări la adresa salariaţilor de acolo. Şi, povestesc zvonerii prin târg, aşa de tare a „verificat“ omul cu caschetă situaţia, că una dintre angajatele de acolo era să facă infarct. Noroc cu intervenţia promptă a medicilor, care au salvat-o. Problema este că, tocmai cel care dă amenzi celor care nu poartă mască, ignoră legea şi merge în control fără mască. Se pare că există şi o explicaţie, spun cârcotaşii. Omul nostru este prieten cu şeful cel mare, cel puţin aşa s-a lăudat el.

Povestesc pe la colţuri cârcotaşii că un salariat care a făcut ceva puşcărie, din cauză de corupţie, a fost angajat tot la instituţia de la care a furat, dar în alt judeţ. Lucrurile se mişcă foarte repede atunci când trebuie angajat un membru de partid. Şi, foarte repede se găseşte o soluţie, chiar dacă unii au încălcat legea şi au fost şi pe la pârnaie puţin. E adevărat, a fost pedepsit şi a stat după gratii, dar tocmai în instituţia faţă de care a greşit să fie reangajat? Asta e culmea culmilor! Omul nostru însă a acceptat şi varianta cu alt judeţ, în lipsă de altceva. Deocamdată. Cică cei care l-au ajutat acum au ceva datorii morale faţă de respectivul. Cel puţin aşa spun gurile rele.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago