Gura lumii, 16.07.2018
Dacă i-a mers o dată, de ce n-ar merge şi a doua oară ”manevra”? Gurile rele spun cu tărie că un om de afaceri, politician şi mare susţinător al sportului, implicat în mai multe măgării, se pregăteşte să-şi ia tălpăşiţa. Omul a avut mai multe probleme penale şi aproape sigur îşi va petrece o bună parte din tinereţe la răcoare. Acum urmează să i se decidă soarta şi din acest motiv şi-a pregătit evadarea. A mai făcut-o o dată şi i-a mers binişor, ba chiar ar fi putut trăi liniştit până la adânci bătrâneţi. A fost nevoit să revină acasă pentru a-şi rezolva traiul pentru bătrâneţe, că doar n-o să se apuce de muncit ca orice pălmaş. Cârcotaşii spun că individul şi-a pregătit totul ca la carte de această dată, locul ales fiind unul exotic şi extrem de îndepărtat. Dacă stăm să ne gândim că a mai scăpat o dată printre degetele legiuitorilor, am putea crede că spusele zvonerilor au măcar un sâmbure de adevăr.
Nici bine nu i s-a uscat cerneala de pe sentinţă şi s-a apucat din nou de fărădelegi. Este vorba de un individ din regiunea cu lămpaşe, odinioară mare om de sport, care şi-a făcut o adevărată pasiune din exploatarea domnişoarelor. Cu cât mai tinere, cu atât mai bine, pentru că nu au pretenţii foarte mari la împărţitul banilor. Gurile rele spun că individul are trei june pe care le plasează în patul unor indivizi înstăriţi şi de pe urma cărora face bani frumoşi. Tot cârcotaşii mai spun că respectivul a învăţat din greşeli şi nu mai acceptă în parohia sa nici o jună care n-are vârsta legală ca să poată să se culce cu clienţii. Rămâne de văzut cât îi va ţine afacerea până să fie iarăşi săltat.