Gura lumii

Gura lumii, 16.08.2011

Dacă la nivel internaţional, cel mai bărbătesc sport al planetei se remarcă printr-un ridicat grad de sportivitate, iar accidentările sunt rare, în plan intern, fair-play-ul dispare de foarte multe ori şi practicanţii au probleme medicale aproape la fiecare partidă. Culmea, din această perspectivă, a păţit-o şi o echipă din judeţul nostru, care s-a ales cu un jucător accidentat grav chiar şi într-un meci amical. În timpul partidei, disputate la finalul săptămânii, cu o trupă mai bine cotată, din oraşul de pe Bega, un jucător a comis un gest nesportiv, iar adversarul său s-a răzbunat cu o lovitură mârşavă, care l-a trimis la spital cu dublă fractură de mandibulă. Jucătorul va sta şase zile internat şi va face tuşa până la finalul anului, iar situaţia dovedeşte că în cel mai bărbătesc sport, nu e suficient să ai forţă, ci e nevoie şi de minte şi bun simţ.

Oficialii Federaţiei şi-au propus, cel puţin la mod declarativ, să joace corect şi să elimine „talciocul locurilor în ligile inferioare”, practicat sezoanele trecute. Totuşi, se pare că, în ceasul al 12-lea, un club alb-negru, din sudul judeţului, va reuşi să păcălească vigilenţa „moraliştilor” şi va promova din „judeţeană” într-un eşalon mai sus, prin fentarea meritului sportiv. Cică oficialii echipei cu pricina s-au chinuit încă de la ratarea barajului să tragă sfori pentru a fi acceptaţi în liga dorită, dar au fost refuzaţi cu fermitate, pe motiv că şi-au pătat rău de tot imaginea în anii trecuţi, când au şi fost retrogradaţi, din motive financiare. Ce nu le-a reuşit celor de la club în numeroase adrese, memorii şi deplasări la Bucureşti, va rezolva se pare un cunoscut om de fotbal. Arădean la origine, cu numele mic ca al patronului Stelei, şi uns cu toate alifiile, personajul, fost angajat al clubului alb-negru în anii de glorie, a apăsat exact butoanele care trebuia şi se pare că va reuşi dorita promovare. Verdictul oficial este aşteptat azi, iar în caz de succes, clubul „câştigător” ar putea primi o diplomă specială pentru „abilitate în pauza competiţională”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura