Categories: Gura lumii

Gura lumii 16.11.2077

Un important personaj din administraţia judeţeană se pare că este mult mai viteaz şi mai curajos decât ar părea la prima vedere. Mulţi îşi imaginează că omul încasează banii degeaba şi doarme în fotoliul public, însă omul a decis să arate că nu doarme deloc. Nu că ar avea activitate care să-l solicite la maximum, ferească Dumnezeu, ci îşi demonstrează talentele de şofer chiar sub nasul poliţiştilor. Într-o dragă dimineaţă, mai precis ieri, personajul nostru a pornit în trombă la volanul autoturismului personal şi nici măcar un pieton de pe trecere nu a stat în calea maşinii lui. Din fericire, omul s-a ferit la timp şi nu a păţit nimic, cum nici şoferului nostru ilustru nu i s-a întâmplat nimic, chiar dacă fapta s-a petrecut sub nasul unui echipaj de la rutieră, care, ca un făcut, exact în momentul acela se uita în altă parte.

Un important lider politic de prin sudul judeţului, care a fost galben ani de zile, s-a mai „copt” între timp şi a devenit portocaliu. Omul nu recunoaşte în ruptul capului că ar fi pactizat cu „duşmanul”, dar în ultima perioadă, este văzut tot mai des în preajma liderilor partidului de guvernământ. Ca să păstrăm „adevărul istoric”, politicianul nu a mai fost dorit în partidul pe care l-a reprezentat ani în şir şi a avut oferte de la cam toate formaţiunile politice. Dar, cum roşu nu se putea face, dată fiind aversiunea pentru liderul local al formaţiunii trandafirii, a ales o culoare oarecum apropiată şi cu şanse bune la alegerile de anul viitor.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

8 ore ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

9 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

9 ore ago

Invazie de fake news pe rețelele de socializare. Utilizatorii sunt manipulați ca la carte de indivizi fără scrupule

Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deo­sebească o…

9 ore ago

Au ars ca torțele!

Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…

9 ore ago