Vorbesc gurile rele că nişte administratori de bine au băgat bine mâna în bugetul asociaţiilor de proprietari, într-un municipiu cu castel, aşa, ca să le ajungă pentru multă vreme de acum încolo. Pe lângă asta, în urma unui control financiar efectuat, povestesc cârcotaşii, se pare că administratorii cu pricina au achiziţionat doar pentru un an de zile, câteva mii de mături, deşi nu avea cine să folosească atâtea. Zvonerii susţin pe la colţuri că acum a ieşit la iveală afacerea respectivă, pentru că produsele cu pricina nu au fost achiziţionate decât pe hârtie. Aşa spun cârcotaşii şi trebuie să-i credem. Cică administratorii de care vorbim au făcut mai multe şmecherii, de s-au pus oamenii aproape să-i linşeze. Cică aceştia trebuie să scoată bani mulţi din buzunar, dacă vor să acopere gaura făcută la asociaţie, în caz contrar ar putea ajunge la răcoare. Gurile rele susţin că pe respectivii îi aşteaptă zile negre.
Spun cârcotaşii că un director de pe la noi din judeţ, mai nonconformist se pare, şi-a luat iubita şi dus a fost, mai multe zile. Se pare că escapada celor doi s-a petrecut recent, iar directorul nostru le-a spus colegilor că e plecat în delegaţie. Delegaţia a fost, spun zvonerii, foarte scurtă, deoarece restul zilelor, domnul de care vorbim şi le-a petrecut cu iubita, mai tânără, se-nţelege, decât el cu ceva mai mulţi ani. În aceste condiţii, directorul respectiv a reuşit să o fenteze şi pe nevastă, dar şi pe colegii săi, care oricum sunt cu ochii pe el, având în vedere că unii îi vânează postul. Omul nostru însă s-a distrat, poate s-a şi bronzat, fără să ţină cont de ce vorbesc gurile rele. Escapada însă se pare că-l va costa pe director, care are toate şansele să fie înlocuit din funcţie, mai ales că nu e prea dorit în ultima vreme pe acel post. Nu se ştie însă dacă el nu a negociat postul şi de aceea îşi permite în continuare să plece cu iubitele, pe care le schimbă cam des, spun cârcotaşii.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…