Suşotesc prin târg răspândacii, care nu au ce vorbi că un şef peste un serviciu extrem de important din oraşul cu cetate, se pregăteşte să îşi facă bagajele, după ce şeful cel mare a fost schimbat de pe post. Zvonerii susţin că înlocuirea şefului mai mic este în strânsă legătură cu excluderea barosanului, mai ales având in vedere prietenia dintre ei. O prietenie aşa de mare, că mergeau împreună nu doar la serviciu, ci şi la fete. Cum totul e trecător pe lumea asta, se pare că vremurile bune s-au dus şi pentru şeful de care vorbim. Însă situaţia nu e tocmai disperată, spun unii, deoarece omul nostru e tânăr şi poate să se redreseze. Asta, dacă nu a făcut lucruri pentru care, mai curând sau mai târziu, trebuie să plătească.
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
Cu o floare nu se face primăvară, la fel cum nu s-a făcut nici cu…
Susţinători ai Alianţei pentru Unirea Românilor au organizat, sâmbătă, mitinguri în fața prefecturilor din țară.…
Paul Șerban, artist din Valea Jiului Pentru lucrarea inedită realizată în munții Văii Jiului, cu…
Cristi B., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire, victimă…
Hunedoreanul ar urma să stea doi ani într-un penitenciar, după ce a fost condamnat pentru…