Gura lumii, 17.09.2015
Spun gurile rele că un grup de jurnalişti, fumători împătimiţi, a trecut printr-o experienţă demnă de filmele de comedie. Ajunşi înainte de ora stabilită la o conferinţă de presă, oamenii noştri au ieşit pe terasa imobilului pentru a mai forja câte o ţigară, înainte de a începe conferinţa respectivă. Doar că în locul cu pricina, nici linişte nu au avut, iar ţigara le-a picat de-a curmezişul. Aceştia au fost filaţi şi depistaţi de responsabila pe curăţenie, care imediat le-a pus în vedere să nu facă mizerie pe terasă, că ea tocmai terminase treaba. Mai mult de atât, presarii noştri au fost admonestaţi şi trimişi la treabă, pentru că şefa peste instrumentele de înlăturat murdăria i-a confundat cu echipa care face curăţenie după spectacole. Doar că mare i-a fost dezamăgirea când a aflat că nu va avea ajutoare şi că va fi nevoită să-şi continue de una singură munca.
Agenţii rutieri din municipiul reşedinţă de judeţ au uitat cu desăvârşire cum trebuie să se adreseze conducătorilor auto atunci când vor să îşi facă simţită prezenţa. Aşa a păţit de curând o şoferiţă, care, la fel ca orice cetăţean, încerca să ajungă acasă pe o stradă din municipiu, unde mai mereu calea de acces îţi este îngustată din cauza maşinilor parcate la voia întâmplării. Odată ce s-a trezit cu maşina oamenilor cu caschetă albă în spatele ei, şi observând în oglinda retrovizoare că aceasta avea luminiţele colorate aprinse, a încercat să le facă loc, dar n-a avut nici măcar un milimetru la dispoziţie să se retragă pe dreapta. Practic, femeia nu greşise cu nimic, dar dânşii ar fi vrut să o zbughească mai repede către locul ţintă şi nu era chip să facă asta din cauza înghesuielii. Când în sfârşit au depăşit-o pe şoferiţa noastră, unul dintre ei a luat microfonul din dotare şi s-a dat în stambă atrăgându-i femeii atenţia, la per tu, ca şi când s-ar cunoaşte de-o viaţă, că nu face diferenţa între un taxi şi o autospecială şi nu ştie să se dea la o parte din calea organului.