Gura lumii, 18.07.2014
În ţărişoara noastră mioritică, schimbarea guvernului, a unor directori ori a altor genuri de şefii, presupune automat un război rece sau unul al declaraţiilor între foştii şi noii conducători. Invariabil, cei schimbaţi spun că n-au putut face treabă bună pentru că n-au fost lăsaţi de opoziţie sau de cei care le vânau postul, iar cei care au ajuns la conducere invocă greaua moştenire, datoriile, ori alte matrapazlâcuri interne care le încurcă activitatea. Moda se repetă după un scenariu modificat de sărăcie şi la un club sportiv din judeţul nostru, care trece printr-o astfel de perioadă de schimbare a oficialilor. Cică noii conducători, aflaţi în criză de identificare a unor potenţiali investitori şi sponsori, deoarece nimeni nu se înghesuie să investească în sport, i-ar fi dat un „sms momeală” fostului preşedinte al clubului. În textul mesajului, actualii oficiali s-ar fi lăudat cât de bine văzut e proiectul lor de unul dintre mai marii judeţului, care a mai ajutat clubul cu bani şi ar fi spus, aşa ca din întâmplare, că ar fi foarte bine, înţelept şi frumos dacă fostul preşedinte ar sprijini în continuare financiar clubul, prin firma la care are mare influenţă. Se pare însă că fostul preşedinte ar fi răspuns că da, ar fi fost frumos, însă că nu mai are disponibilitatea să colaboreze cu unele persoanje care s-au dezis de actualul club, pentru a reînvia un brand mai iubit şi mai de tradiţie.
Dacă în înţelepciunea populară frica păzeşte pepeni, în strategia autorităţilor teama de a îşi păta imaginea în ochii potenţialilor alegători iubitori ai sportului rege, are roade nebănuite. Cică reprezentanţii autorităţilor locale ai unei localităţi din sudul judeţului, care ani la rând au refuzat să audă de problemele sportului, sunt acum deosebit de sensibili la orice „pârţ” al suporterilor acestui fenomen. Se pare că după ce un grup de suporteri, declaraţi ultraşi şi înfocaţi, au ameninţat, pe internet, că vor protesta pe străzi pentru a obţine sprijin financiar în favoarea echipei lor favorite, mai marii urbei s-au mişcat cu mult talent. Astfel, se vorbeşte că jucătorilor echipei în cauză li s-ar fi făcut contracte de joc la unul dintre cluburile controlate de autorităţi şi că li s-au pus la dispoziţie fonduri pentru derularea unei activităţi normale. Cât va dura situaţia şi care vor fi rezultatele, rămâne de văzut în campionat şi la alegeri.