Gura lumii 18.09.2014
O filfizoană cu contract de muncă de la o agenţie din buricul târgului capitală de judeţ, unde oamenii noştri merg să-şi încerce norocul plătind bilete şi făcând mize, sperând că vor ghici rezultatele la diverse competiţii sportive, se pare că i-a supărat tocmai pe cei care vin şi aduc bani patronului unde este ea angajată. Din câte am aflat domnişoara, care are acelaşi nume cu al vedetei care face parte din juriul emisiunii cu voci de excepţie, i-a lăsat cu gura căscată pe vreo doi clienţi, atunci când i-a apostrofat mai ceva ca un gardian de la pârnaie. Iar bieţii oameni s-au mai plâns că aceasta permanent are un comportament de parcă toată lumea ar fi îndatorată faţă de ea. Şi pe deasupra, angajata la agenţia de lângă lăcaşul religios nou-construit, îşi face şi self-iuri cu telefonul mobil, iar picioarele şi le pune nicăieri altundeva decât pe mesele la care vin şi stau clienţii, pentru a arăta şi prietenilor de pe facebook ce face ea la locul de muncă.
Încurcate sunt căile politicii şi uneori nebănuite. Aşa se face că atunci când din postura de politician serveşti minciuna ca fel principal oamenilor la meniul zilnic, s-ar putea să te trezeşti în mijlocul mulţimii pe care ai prostit-o ani la rândul şi să auzi de la ei tocmai ceea ce credeai că ai ascuns foarte bine. Este vorba despre nimeni altul, decât marele maestru al discursurilor şi vorbelor iscusite, rostite cu emfază la fiecare adunare de partid, şedinţă de orice fel, iar dacă ar fi să spunem în mai puţine cuvinte, la orice ocazie la care sunt câteva perechi de urechi care să-l asculte. Dar să revenim la ideea de la care am plecat şi să vă spunem că e greu pentru un politician, care se crede stăpân pe situaţie şi pe funcţie, să pice testul cel mai important atunci când se află faţă în faţă cu alegătorul, care în loc să-i strângă mâna, îl înjură. Iar el se vede nevoit să se retragă, nu pentru că i-ar plesni obrazul de ruşine, ci pentru că nu se ştie până unde ar putea merge furia celor pe care i-a prostit cu atâta neruşinare.