Şi-au făcut antrenamentul pe el, dar a fost atât de intens încât abia mai poate bea apă. Gurile rele spun că mai mulţi purtători de trese dintr-o localitate sudică a judeţului au bătut un individ până l-au băgat în spital. Incidentul ar fi avut loc la finele săptămânii trecute, iar cel caftit a fost oprit pe timp de noapte. Cum a refuzat să spună cine este, băieţii cu pulanele l-au urcat în maşină şi l-au dus într-o zonă muntoasă. Acolo l-au caftit bine de tot şi când au văzut că au exagerat, indivizii l-au dus şi l-au abandonat pe scările unei unităţi medicale. Ca să scape de o eventuală anchetă şi chiar de puşcărie, mai spun bârfitorii, agresorii au făcut chetă şi i-au dat victimei o sumă frumuşică de bani.

Tupeu de neimaginat pentru un purtător de lămpaş. Obişnuit ani de zile cu furtişagurile şi afacerile pe spatele companiei de stat la care lucrează, omul nu se dă în lături de la nimic. A prins momentul de a se pune pe o listă de concedieri, dar nu pentru că vrea să se retragă. Omul ştie că va primi compensaţii consistente şi acum trage tare să-i iasă manevra. După ce îi vor intra banii în conturi, individul va reveni la societatea de la care a plecat cu compensaţii. A mai făcut treaba asta şi în trecut, iar cei în măsură să-l oprească se fac că nu văd. Practic, individul nesătul de bani publici ar putea fi uşor pus sub acuzare dacă ar fi şi doritori de dreptate.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

21 de ore ago