Se zvoneşte printr-un târguşor că un primar, tare mândru de el, a făcut multe matrapazlâcuri, în urma cărora a strâns la bocceluţă aproape un milion de euro. A adunat individul euro cu euro, gândindu-se că se apropie campania electorală şi are mare nevoie de bani. Zvonerii povestesc pe la colţuri că omul nostru a reuşit să îi fenteze şi pe cei de la fonduri europene, măsluind nişte documente. Ghinionul edilului e că prietenii au aflat de matrapazlâcurile lui şi l-au dat în gât. Cârcotaşii susţin că primarului i se pregăteşte ceva până la alegerile locale din acest an. Ca atare, săgetaţii se prea poate să aibă nişte probleme legate de respectivul candidat.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…