Gura lumii

Gura lumii 19.02.2016

gura-lumiiPosturile sigure la instituţiile de stat sunt extrem de vânate de locuitorii unei zone sărace din judeţ, chiar dacă remuneraţia este una relativ modestă. Culmea este că astfel de joburi considerate călduţe, pentru că nu presupun un efort prea mare, apar în ultima vreme ca şi ciupercile după ploaie într-o localitate din sudul judeţului. Ca dovadă, administraţia publică din oraşul în cauză a scos la concurs şase posturi de paznic, un post de controlor de bilete şi unul de plasator la cinematograf şi alte posturi în domeniul asistenţei sociale. Având în vedere că în zonă sunt multe firme de pază şi că la cinematograf activitatea „obosită” nu prea justifică doi angajaţi, adversarii politici ai şefilor instituţiei consideră că aceste posturi sunt inventate pentru alte interese. Aceştia insinuează că urmează să fie folosite ca „monedă de schimb” sau ca „momeală” pentru diverse manevre cu care să se obţină voturi în campania electorală din acest an.

Un antrenor de la un club cu performanţe notabile din judeţul nostru a reacţionat virulent la unele presupuse insinuări ale unor oficiali ai ministerului de reort. Tehnicianul a postat în mediul online mai multe declaraţii prin care îi atacă pe guvernanţi pe motiv că aceştia ar fi pus la îndoială valoarea performanţelor obţinute de sportivii săi. „De când s-a schimbat conducerea de la minister au apărut şi problemele. Cei de acolo ne-au spus că am luat prea uşor unele medalii în condiţiile în care chiar ei ne-au premiat la finele anului trecut pentru ele. Am rămas şocat de ceea ce mi-au spus. Eu cred că nu mai vor să facem performanţă, pentru că astfel nu îmi explic vorbele lor. Cum să spui că am obţinut unele medalii prea uşor, când elevii mei au muncit pe brânci şi au luat medalii europene şi mondiale. La noi, munca şi disciplina sunt pe primul loc”, a notat tehnicianul. Rămâne de văzut dacă  reacţia sa va fi considerată îndreptăţită şi îi va aduce scuze şi sprijin, sau dacă va fi considerată ca o lipsă de diplomaţie şi va avea efecte negative.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura