Categories: Gura lumii

Gura lumii 19.02.2018

Cine-i ţine spatele? Întrebarea frământă o întreagă comunitate din sudul judeţului, iar temerea oamenilor este pe deplin justificată. Vorbesc cârcotaşii că un descreierat care şi-a făcut de cap într-o localitate este protejat exact de cei care ar trebui să-l pună cu botul pe labe. Individul a lăsat două familii fără sprijin şi este total lipsit de conştiinţă. Se şi laudă cu incalificabila faptă, iar cei care ar trebui să se asigure că astfel de specimene nu mai văd lumina zilei, îi ţin isonul. Nu cu mult timp în urmă, descreieratul era să mai provoace o tragedie. În loc să fie tras la răspundere, individul a mai beneficiat o dată de clemenţa organelor. Nu degeaba spun cârcotaşii, pentru că familia sa derulează afaceri dincolo de limita legii şi face munţi de bani, iar o parte însemnată se duce în conturile celor care le salvează de fiecare dată odorul.

Au pactizat cu diavolul. Inadmisibil ce se întâmplă în sudul judeţului, unde oamenii în uniformă s-au aliat cu grupările mafiote, ba chiar s-au şi înrudit. Gurile rele spun că o grupare criminală condusă de un patron vrea cu orice preţ să-l mătrăşească pe un rival. Recent, i-au transmis un mesaj de ameninţare şi bărbatul a căutat protecţie la purtătorii de chipiu. Ce n-a ştiut el este că individul care a comandat totul este ruda unuia dintre şefi. Gurile rele spun că individul l-a ameninţat pe rival în mai multe rânduri cu o armă de foc. Purtătorii de chipiu s-au făcut că nu văd şi nu aud şi l-au lăsat pe om să se descurce cum poate. În cele din urmă au aflat de incident şi superiorii de la judeţ, spun aceiaşi cârcotaşi. Aceştia au luat măsuri, dar vor face verificări şi în privinţa subordonatului lor care ar fi pactizat cu diavolul.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago