Categories: Gura lumii

Gura lumii, 19.11.2019

Vorbesc cârcotaşii că o duduie de prin sistemul care se ocupă de elevi face ce vrea pe la serviciu, în sensul că dacă are ceva cu vreun dascăl, atunci musai să se răzbune pe elevii de la clasa lui. Zvonerii de serviciu povestesc prin târg că respectiva s-a enervat recent pe o copilă, din cauză că fata învăţa în clasa unui profesor cu care ea era în clinciuri. Gurile rele au aflat că respectiva nici măcar nu respectă deontologia profesională, darămite să-i respecte pe elevi, cum trebuie să o facă orice dascăl. Însă, duduia se pare că se bazează pe ceva pile, care cică i-ar ţine spatele, dar nu ştim dacă aşa este. Oricum, ea a fost reclamată la forurile superioare şi va avea de plătit pentru modul în care îşi face datoria, sau mai precis, pentru că nu şi-o face.

Cârcotaşii susţin prin târg că zilele trecute l-au zărit pe un personaj controversat care dădea târcoale unui sediu de partid. Pentru că ştiţi cine este la putere acum, vă daţi seama care este sediul cu pricina. Omul nostru cică nu îndrăznea să intre pe uşă, după ce a auzit că nu va fi numit pe o funcţie pe care o râvneşte de multă vreme. Zvonerii şuşotesc pe la colţuri că respectivul era dispus să aducă o sumă mare, ca să i se împlinească voia, însă lucrurile au luat o întorsătură nefavorabilă acestuia. Gurile rele spun că de vină este şi personajul de care vorbim, deoarece a venit cu propuneri de schimbări prin instituţia respectivă, mai exact, să dea afară oameni cu care el nu se înţelege.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago