Gura lumii, 2.08.2013
În ciuda străşniciei cu care îşi apără imaginea de potaie scoasă din spini, organizaţia politică hunedoreană specializată în înaintare la bras şi retragere în pas de şalupă, trecută pe uscat de şogun, a început să se subţieze rău de tot. Şi, după ce câţiva bine proptiţi prin vârful organizaţiei au început să strige în gura mare că se urcă pe bric, mai mulţi prichindei şuşotesc şi ei a dor de ducă. Problema a devenit mai arzătoare ca flacăra de sudură oxiacetilenică, dar, ce să vezi?, linişte. Nici iarba nu mişcă. Şefului pe judeţ i-au pierit şi piuitul şi pasiunea declaraţiilor, neştiind cum să mai ascundă de stăpânire răspândirea popularei epidemii.
Bârfo-fabulă extrasă din observaţiile unui legalist vioi, după o săptămână de ciulit urechile la atribuirea drăgăstoasă de euroi către o trupă de amici ai celui mai de sus dintre pământenii unui loc cu viitoru-n iz: În ograda ce-n gunoaie,/ De acum va lua pachet,/ Ursul plânge de se-ndoaie,/ Că-i miroase a parchet.// Lupul secretar de pureci,/ Încurcat în şpăguit,/ Dă şi el apă la şoareci,/ Nu-i mai place că-i bandit.// Dară în vecinătate,/ Într-o urbe cu tufari,/ Frica-l paşte şi pe leul,/ Umezit între iţari.
Morala: Când cultura se ridică/ Dintr-o şpagă răpănoasă,/ Tot familionul pică,/ Dintr-o casă-n… altă casă.