Gura lumii

Gura lumii 20.06.2012

Bucurie mare pentru un cunoscut personaj din judeţ, dar mai ales prin ţinuturile Hunedoarei, care a candidat ca independent la o primărie de comună şi a şi câştigat. Bravo lui, trebuie să spunem, numai că zvonerii dau pe goarnă alte aspecte ţinând de respectiva candidatură. Adică, omul nostru a fost el independent pe hârtie, dar în realitate ar fi fost susţinut „en gros” de alianţa aflată pe cai mari şi, de-o vreme, chiar la putere. Aşa stând lucrurile, nu mai este nici o mirare că omul a câştigat alegerile la pas.  Asta, cu susţinerea uselistă, n-ar fi nici ea o problemă, deoarece ştiţi cum vine vorba, cine poate, oase roade. Însă, cârcotaşii vorbesc prin târg că susţinerea cu pricina în alegeri n-ar fi fost chiar pe de-a moaca. Cică omul a fost susţinut să ajungă primar, după ce s-a angajat faţă de tartorul judeţului, că, odată uns pe funcţie, îi va facilita acestuia obţinerea unor terenuri aflate pe teritoriul comunei, inclusiv câteva hectare de pădure, pe care respectivul a pus ochii şi vrea să şi le treacă în proprietate.

Dacă tot am vorbit de recentele alegeri locale, trebuie să spunem că finalul acestora, adică după ce s-a încheiat numărătoarea voturilor, a însemnat bucurie pentru unii, supărare mare pentru alţii. Cei care s-au văzut aleşi, primari şi consilieri locali, au răsuflaţi uşuraţi că au trecut cu bine peste acest hop şi au început să se gândească la recuperarea cât mai grabnică a bănuţilor cheltuiţi în campania electorală. Ceilalţi, adică perdanţii, nu sunt doar supăraţi că n-au reuşit să prindă fotoliile mult râvnite, dar şi-au dat seama că majoritatea celor care roiau în jurul lor ca muştele la borcanul cu miere au dispărut de lângă ei din secunda doi. Foştii tovarăşi şi prieteni se dau acum foarte ocupaţi, de nu mai au vreme să le răspundă nici la telefon, darmite să-i mai şi caute. Şi colac peste pupăză, iar asta-i mai dureros, se pomenesc şi cu o grămadă de datorii pe cap, deoarece banii promişi de diferiţii sponsori, bani pe care chiar îi primeau dacă erau câştigători, nu mai vin către ei din moment ce au intrat în categoria pierzătorilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura