Vorbeşte lumea pe la colţ de stradă, cum că unui acţionar al firmei din oraşul de sub Dealul Feleacului, firmă care se află în această perioadă într-un mare proces, în care sunt implicaţi foarte mulţi hunedoreni, îi este teamă că va fi nevoit să restituie o grămadă de bani celor care au fost înşelaţi de una dintre angajatele sale. Gurile rele povestesc că individul, acţionar principal la firma cu pricina, a început de două săptămâni să-şi tot vândă pe bursă acţiunile din societate. Se pare că, spun bârfitorii, omul profită de faptul că procesul, care este posibil să se termine în defavoarea firmei sale, a fost suspendat pe o perioadă nedeterminată, iar conturile nu i-au fost puse sub sechestru. Aşa se face că omul nostru vrea să scape de buba care îl macină, încercând să iasă basma curată şi să nu mai fie nevoit astfel să restituie nişte bani unor oameni care au fost înşelaţi mişeleşte.

Se aude prin oraşul de la poalele Cetăţii că urmează oarece cutremure în rândul breslei celor care ţin în mână balanţa dreptăţii în judeţul nostru. Se zvoneşte că, spun bârfitorii, personajul cu funcţie destul de importantă în lumea celor care împart dreptatea în judeţ, care a picat nu de mult la necaz, fiind prins cu mâţa-n sac, nu este singurul luat în vizor de cei de la interne şi anticorupţie. Cică, ar mai fi luaţi la ochi câţiva colegi de-ai săi de prin judeţ, dar şi câţiva dintre cei care apără o cauză sau alta. Ar fi vorba, zic persoane care se laudă că sunt bine informate, de o adevărată „cooperativă”, în care apărătorii şi cei aflaţi cu ciocanul de lemn în mână se înţelegeau şi trăgeau sforile, în aşa fel încât clienţii primilor să fie scoşi basma curată din sălile de judecată. Bineînţeles că toate aceste aranjamente nu se realizau în scop caritabil, ci contra cost. Acum, urmează să vedem dacă este vorba doar de zvonuri fără acoperire, sau poveştile ce se aud prin târg chiar conţin un sâmbure de adevăr.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago