Gura lumii

Gura lumii

Zarvă mare la o uzină de apă dintr-o zonă cu mulţi purtători de lămpaşe, unde s-a petrecut un eveniment de zile mari. Asta, pentru că tocmai s-a finalizat un obiectiv, pe care se bat două organizaţii de partid, ambele cu sigle cu roze. Cârcotaşii spun că la tăierea panglicii ar fi trebuit să sosească şi al doilea om în stat, un tip pricăjit, care stă pe vârfuri, execută şi ascultă tot ce-i spune şeful lui suprem. Numai că, acesta n-a mai ajuns, chiar dacă asistenţa era pregătită cu muzică în surdină, d-ale gurii şi ceva pălincuţă. Oamenii l-au tot aşteptat în soare, până când a început să şuşotească cineva, cum că-l aşteaptă degeaba. Spun gurile rele, că motivul absenţei personajului important ar fi fost o şedinţă, însă cârcotaşii zic că-i altul. Omul nu a mai avut curaj să pună piciorul într-o zonă din care vine un fost ministru, rămas doar deputat, care a tras partidul cu câteva procente bune în jos.

Printr-un oraş vestic umblă zvonul că şeful urbei şi-ar sacrifica strategul cel mai bun, după ce respectivul l-a făcut mare, ba în plus, i-a dus şi odrasla pe cele mai înalte culmi ale „succesurilor”. Spun gurile rele, că decizia de sacrificare a fost luată de către edil, după ce a constatat că soldatul lui a prins atât de multă încredere la popor şi are o aşa mare influenţă, chiar dacă stă în umbră, încât l-au trecut frisoanele şi s-a gândit că-i vrea scaunul. Deşi îi datorează aproape totul, şeful urbei a decis că nu e de glumit cu strategul lui şi-i mai bine să scape de el. Cârcotaşii susţin că modalitatea ar fi exilarea lui printr-o zonă cu mulţi turişti, chipurile, în interes de serviciu. Rămâne de văzut dacă informaţia cârcotaşilor se va dovedi reală sau şeful va schimba strategia prin care-şi va exila subalternul, dacă tot s-a aflat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura