Scandalul doftorilor care fac înfrumuseţare artificială se extinde în judeţul nostru. Gurile rele spun că într-o unitate medicală din regiunea cu lămpaşe se pun silicoane pe bandă rulantă. În spitalul de la poalele unei staţiuni de schi se fac ilegal proceduri de mărire a bustului, dar nu oricine are acces la serviciile acestea. Cârcotaşii spun că sunt selectate doar turiste ajunse din alte părţi ale ţării, tocmai pentru a nu fi descoperită afacerea ilegală. Astfel, după două-trei ture de pârtie, doritoarea se alege şi cu o pereche de silicoane. Ultima beneficiară este o tinerică de prin Zlatna, spun gurile rele, iar în actele medicale apare cu o afecţiune la ambii sâni, dar în realitate a beneficiat de mărirea bustului. Curios este dacă cei în măsură de la judeţ vor fi interesaţi de acest caz şi vor investiga ilegalitatea.

Dispută la cuţite între purtătorii de robă din capitala lămpaşelor. Gurile rele spun că un justiţiar nemânjit până acum este luat în vizor de superiorii lui. Aceştia îi caută nod în papură şi vor cu orice chip să-l sancţioneze. Astfel, omul n-ar mai putea râvni la o funcţie supremă la judeţ. Totul a fost ordonat de un edil anchetat de justiţiar, iar în ecuaţie a intrat şi o coniţă abia ieşită de pe băncile şcolii. Gurile rele spun că apropiaţii justiţiarului sunt tocaţi mărunt, agasaţi şi ameninţaţi să spună că omul este pătat. Grupul subordonat edilului ar fi bine să ştie că au mai fost situaţii în care unii colegi de-ai lor au ajuns inculpaţi din acuzatori. Ba chiar au şi fost pedepsiţi drastic.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construieşte la Hunedoara

O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…

10 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…

11 ore ago

Bulina neagră

Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lăm­pașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…

11 ore ago

Proxeneți aruncați după gratii

Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…

11 ore ago

Atenție, ni se pregătește o nouă pandemie. Tot făcută în laboratoare

Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…

11 ore ago