Primul om al unei instituţii importante la nivel judeţean, ajuns în funcţie după ce a plecat de la poalele Parângului, cunoscut ca mare iubitor al vinului, dar şi al femeilor, pe deasupra şi însurat şi cu plozi, spun gurile rele că se dă de mama focului cu capul de pereţi, după ce una dintre cuceririle lui l-a înregistrat în timpul unei partide amoroase. Omul a spus tot, ce face, cum face şi ce e dispus să facă în pat, încât şi mahării din industria porno ar fi invidioşi pe imaginaţia lui. Problema mare este că domniţa îl ameninţă pe om că va da la alţii caseta cu pricina, să o folosească, pentru a-l înjosi pe familistul imaculat, dacă respectivul nu-i face toate pretenţiile, în acest caz materiale şi nu trupeşti.
O instituţie cu şef ales de populaţie s-a transformat în staţie de carburanţi, spun gurile rele, după ce a achiziţionat recent trei cisterne cu benzină şi motorină. Respectivul şef spune că a contractat atâta carburant, pentru că preţul creşte de la o zi la alta şi ar vrea să facă economie, dar bârfitorii sunt de altă părere. Totul a născut mari semne de întrebare, după ce banii au fost daţi în avans, iar marfa a ajuns în ograda şefului, cel puţin o parte din ea, pentru că era bătător la ochi să ajungă dintr-o dată trei vagoane în curtea lui. Şi mai curios este că în ciuda cantităţii de benzină şi motorină care ar ajunge pentru un an de zile pentru toate maşinile instituţiei, rezervoarele acestora sunt uscate, iar şoferii se plâng că n-au cu ce să mai umble. Cum se întâmplă asta, păi simplu! Omul vinde carburantul en-gros, pentru a face şi el un ban şi nu de buzunar, ci pentru încă o micuţă vilişoară.
Cu o floare nu se face primăvară, la fel cum nu s-a făcut nici cu…
Susţinători ai Alianţei pentru Unirea Românilor au organizat, sâmbătă, mitinguri în fața prefecturilor din țară.…
Paul Șerban, artist din Valea Jiului Pentru lucrarea inedită realizată în munții Văii Jiului, cu…
Cristi B., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire, victimă…
Hunedoreanul ar urma să stea doi ani într-un penitenciar, după ce a fost condamnat pentru…
Tânărul din Hațeg a găsit o ofertă de nerefuzat la o cameră video de acțiune,…