Categories: Gura lumii

Gura lumii 23.08.2011

Despre oportunitatea serbărilor orăşeneşti sau săteşti, făcute din bani publici, la ceas de criză financiară, e greu de discutat cu capul pe umeri. Atât timp cât politicienii folosesc acest gen de evenimente pentru a câştiga voturi, iar cetăţenii, nu doar că nu protestează, ca spaniolii pentru cheltuielile cu venirea Papei, dar chiar se bucură de circul, micii şi berea, oferite de edili, e clar că mintea românului e în urmă rău de tot. La fel ca şi nivelul de trai, şi civilizaţia. Cică la o serbare, tradiţional numită nedeie, desfăşurată într-un orăşel pârlit din sudul judeţului, plin de gropi, gunoaie şi sărăcie, s-au cheltuit vreo 30.000 de lei (în acte) numai pentru plata interpreţilor, fie ei de muzică populară, uşoară sau manelişti. Partea ilegală, dincolo de cea imorală, e că la tocmirea muzicanţilor s-au folosit contracte în alb, în vederea obţinerii de comisioane, pentru cei care împărţeau banii. Astfel, interpretul era pus să semneze contractul fără a avea specificată suma pe care o va primi pentru prestaţie, iar la încasarea banilor risca să se aleagă cu mai puţin decât era stabilit la înţelegerea verbală, dacă nu era dispus la un comision consistent. Manevra n-a ţinut însă în totalitate, întrucât o interpretă de muzică populară ceva mai renumită a refuzat să semneze „ca primaru” şi a insistat să-i fie trecută în contract suma pe care şi-a negociat-o şi încă una fără comision.

La un club din sudul judeţului, cu masterat în manevre de culise şi promovat prin astfel de practici într-o ligă superioară, continuă galele „trasului de sfori” pentru atingerea diverselor obiective. Astfel, după câştigarea „războiului rece” cu Federaţia, se lucrează, din greu şi la adâncime, pe plan intern, la sabotarea antrenorului. Cică tehnicianul nu mai este dorit la echipă, întrucât se pregătesc ploile pentru aducerea unui antrenor nou care are „merite” la promovarea prin culise şi la aducerea unor jucători bine cotaţi la echipă. Planul prevede producerea prin colaborări mârşave cu jucătorii, a unui parcurs slab în primele trei etape, pentru ca tehnicianului să i se poată imputa rezultatele şi să fie demis. Manevra e de un grotesc incredibil şi dovedeşte încă o dată că în fotbalul mioritic onoarea şi puterea de a spune adevărul neplăcut în faţă sunt virtuţi extrem de rare.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago