Cică se reface o alianţă între doi politicieni, care au colaborat şi pe vremuri. Zvonerii au aflat şi acum dau ca sigură viitoarea asociere dintre doi lideri locali, care vor să pună stăpânire pe tot judeţul. Cârcotaşii povestesc prin târg că planul este schiţat deja, maşinăria s-a pus deja în mişcare, iar zvonerii au fost scoşi pe-afară, să răspândească informaţiile care le-au fost predate. În aceste condiţii, s-a dat alarma şi printre ceilalţi oameni politici, astfel că toată lumea se întreabă ce va ieşi din noua colaborare a celor doi? Gurile rele şuşotesc că respectivii au mari şanse să câştige tot ce şi-au propus, dar pentru acest lucru au nevoie de timp ca să-i convingă pe alegători.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…