Cică un sindicalist dintr-un mare municipiu al judeţului, foarte tare în clanţă, deşi sindicatul pe care-l conduce are doar o mână de oameni, a pierdut reprezentativitatea şi nu mai poate, din păcate pentru el, să-şi exercite „munca” de sindicalist, adică să dea tare din gură şi să tragă spuza pe turta lui de câte ori are ocazia. Cârcotaşii susţin că sindicalistul şef respectiv a făcut cu nervii când a aflat de decizia magistraţilor, cum că nu mai poate să se prezinte la şedinţele cu administraţia companiei şi să dea cu pumnul în masă, deoarece sindicatul său, ai cărui membri îi poţi număra pe degete, nu-i poate reprezenta pe lucrătorii din firmă, la egalitate sau în dauna celuilalt sindicat, cu adevărat reprezentativ.

Vorbesc prietenii unui personaj hunedorean ajuns într-o înaltă funcţie administrativă – nu cea mai înaltă, dar imediat sub prima treaptă – că omul, din dorinţa de a accede cât mai sus pe scara politică şi cât mai repede, s-a schimbat foarte mult în rău. Şi dacă prietenii lui spun asta, vă închipuiţi ce zic adversarii săi sau cei pe care individul i-a pârlit într-o împrejurare sau alta. Şi dacă tot veni vorba de respectivul personaj, deunăzi, un tovarăş şi pretin de-al acestuia, cătrănit că omul nu ştim ce figură i-a făcut, şi-a adus aminte care era, cu ceva timp în urmă, politica firmei pe care o administra înaltul funcţionar public de astăzi, pe atunci doar om de afaceri. Cică, negocierea dintre reprezentanţii firmei şi beneficiarul lucrării decurgea cam aşa: cu factură şi chitanţă costă atât, fără acte, costă cu 20 la sută mai puţin. Şi fireşte că majoritatea clienţilor, persoane fizice, preferau varianta fără acte. Şi uite aşa, omul nostru păcălea statul, neachitând TVA şi celelalte angarale prevăzute prin lege, ceea ce evaziune fiscală se numeşte. Culmea ironiei, zicea prietenul fostului om de afaceri, este că taman el a fost promovat de partidul său pe un post din care trebuie să vegheze ca legile să fie respectate.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Apropo de prietenii inaltului personaj care a avut firma inainte de a fi inalt functionar public. Toti asa fac: cu factura un pret, fara factura alt pret. Absolut toti. Cine ii poate opri ?

  • Ce chestie mareata s-a descoperit!!!
    Cine poate spune citi bani ies din buzunarul fiecaruia fara bon fiscal si fara factura?
    In centrul Devei la pop corn de cite ori ai primit bon fiscal tu cetatean care dai la "gura lumii" cu factura-fara factura?!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban   Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara Deva pentru lecturare în…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la o primărie, cu un edil șef nou, lucrurile nu stau…

16 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, ministrul Familiei Pentru că s-a implicat ireproșabil în cazul copiilor afaceristului Adrian Marțian,…

16 ore ago

Bulina neagră

Valerian M. Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri, bărbatul fiind…

16 ore ago

Efectele pozitive ale măsurilor implementate de PSD pentru creșterea veniturilor celor care muncesc și scăderea inflației au impact favorabil

Efectele pozitive ale măsurilor im­ple­mentate de PSD, prin intermediul Parla­mentului și al Guvernului, se resimt…

16 ore ago

Operațiunea „Jupiter”: Peste 260 de percheziții au fost efectuate în mai multe județe din țară. În Hunedoara, afaceri la amanet și evaziune fiscală

Peste 260 de percheziții domiciliare au fost efectuate, ieri, 22 octombrie, în mai multe județe…

16 ore ago