Categories: Gura lumii

Gura lumii 25.04.2012

Vorbesc gurile rele că un şef cu chipiu a rămas cam fără susţinere, după ce şeful său de la Bucureşti a fost mazilit. Cârcotaşii susţin că respectivul trimitea la Capitală, lunar, câteva mii de verzişori, pentru a putea fi menţinut pe post, fără să aibă nici o grijă că va fi înlocuit din funcţie. Numai că, povestesc zvonerii, omul nostru a rămas cam pe dinafară, după ce şeful lui cel mare a fost trimis pe alt post. Aşa se face că, acum, boss-ul instituţiei cu pricina caută un alt stâlp de susţinere, pentru a fi sigur că nu îl clinteşte nimeni de acolo. Nu ştim dacă el a găsit persoana care să-l bage pe noua filieră şi cât va fi nevoit acesta să trimită lunar la Bucureşti, aşa, ca recompensă pentru că îl menţine pe funcţia respectivă de atâta timp. Cârcotaşii spun că omul nostru umblă cam disperat prin târg, în aceste zile, dar toată povestea nu va dura, decât până va găsi persoana potrivită care poate să-l ţină în cârcă şi în continuare.

Zvonerii au aflat că şefii străini ai unei firme de prin oraşul cu castel se lăfăie în vile şi se plimbă în maşini de lux, deşi salariaţii de aici sunt ameninţaţi cu datul afară, după ce compania a anunţat că va face restructurări importante. Gurile rele spun că şefii străinezi din firma cu pricina nu au nici o jenă când vine vorba să li se asigure tot confortul necesar, că doar nu au venit în ţara noastră să moară de foame. Deşi oamenii au salariile pe care le au, şefii străini nu se sfiesc să huzurească pe la noi, deşi habar nu au cu ce se mănâncâ funcţiile pe care le ocupă. Mai mult, pentru că s-au obişnuit să facă tot ceea ce vor ei, şefii cu pricina mai fac şi probleme societăţii, neplătindu-şi furnizorii. Problema este, susţin zvonerii, că tot cei care rămân aici vor avea de suferit, deoarece directorii străini vin şi pleacă, iar firma se trezeşte cu imaginea terfelită.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu inteleg de ce dracu nu dati numele orasului. Cine va impiedica? Doar nu a-ti face reclama. Mereu spumneti orasul cu lampasem orasul cu castel, pai care dracu-s alea? Ca in Hunediara sunt o multime de orase si orasele. Deva, Hunedoara, Lupeni, Vulcan, etc.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Protejează-ți investiția | Cum să alegi suportul potrivit pentru bicicleta ta full suspension

Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…

18 ore ago

Emil Stoica Mariș: Construim un sistem de sănătate modern și accesibil pentru toți

Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…

20 de ore ago

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma: Ne-am angajat să investim în viitorul țării printr-un sistem educațional modern și accesibil

Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…

20 de ore ago

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara: Municipiul Hunedoara s-a dezvoltat pas cu pas din 2016 încoace

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…

20 de ore ago

Deputatul PSD Natalia-Elena Intotero: Grija față de oameni vine din convingerea că toți merită respect și oportunități egale

„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…

21 de ore ago