Mare mirare şi nemulţumire în rândul cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean din Deva, când au aflat că un anumit personaj, membru al partidului aflat la putere – şi nu orice membru, ci cu oarece funcţie de conducere la nivel local – a fost numit în consiliul de administraţie al spitalului. De ce se miră oamenii şi de ce sunt ofticaţi până în adâncul rărunchilor? Păi, zic ei, personajul respectiv, de altfel destul de simpatic de felul lui, nu prea are nici în clin, nici în manşetă cu activitatea medicală. Nu-i nici măcar economist, sau finanţist de profesie, ca să zici că poate să supravegheze problemele financiare şi economice ale instituţiei amintite. Nu, cică noul membru al consiliului de administraţie al spitalului judeţean este inginer zootehnist. Măi, dacă măcar ar fi fost medic veterinar. Dar inginer zootehnist?, se căinează oamenii prin spital. Şi culmea culmilor este că personajul de care facem vorbire nu a fost numit în consiliul de administraţie de instituţia judeţeană de care aparţine acum spitalul, ci de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică. Să vezi şi să nu crezi, dar nu este de mirare, fiindcă trăim în România, ţara în care orice este posibil.
Cică un lider sindical, pe care, dacă-l iei după nume ai zice că-i mic de stat, dar dacă te iei după fizic, ai putea crede că-i luptător de sumo, a băgat cu câteva zile în urmă spaima în toţi salariaţii de la combinatul siderurgic din municipiul cu falnic castel medieval. Şi nu doar în ei, ci şi în mulţi dintre cetăţenii oraşului, care încă mai depind în mare măsură de activitatea combinatului. A văzut omul în ziar un anunţ, prin care era convocată adunarea generală a acţionarilor, anunţ în care se vorbea de mărirea de capital şi de insolvenţă. Aşa că, spun gurile rele, omul, cât se dă el de prinzaş, nu s-a prins despre ce este vorba şi gata, a dat sfoară în toată urbea că se închide combinatul, băgând spaima în bieţii hunedoreni, şi aşa, destul de amărâţi în ultima vreme. De fapt, scopul adunării generale a acţionarilor era unul singur, să aprobe mărirea capitalului social al companiei cu o sumă însemnată, lucru care s-a şi întâmplat. Şi uite aşa, vorbesc oamenii prin combinat, marele lider sindical s-a dovedit încă o dată prooroc mincinos.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…