Categories: Gura lumii

Gura lumii, 26.05.2020

Vorbesc cârcotaşii prin târg că e panică mare de tot printre angajaţii unei instituţii de pe la noi. Oamenii sunt tulburaţi după ce şeful lor a fost mazilit, cică pentru o afacere mare, mare cu unul dintre afaceriştii din zonă. Zvonerii de serviciu şuşotesc pe la colţuri că scandalul e cât casa şi deocamdată doar şeful a fost schimbat din funcţie. Însă, susţin gurile rele, lucrurile sunt mult mai grave şi se vorbeşte chiar de ceva denunţuri pe la procurori, care sigur se vor lăsa cu dosare penale. Acum, nu se ştie cum se va sfârşi toată treaba asta, dar afacerea cu pricina a explodat chiar în faţa celor care au aranjat-o.

Spun gurile rele că un angajat de la o firmă privată, responsabil cu achiziţiile, face rost de comisioane peste comisioane, după ce şantajează directorii sau încearcă să facă acest lucru. Omul nostru stă bine în locul respectiv, cu salariul mare, dar găseşte, spun cârcotaşii de serviciu, şi persoane de legătură prin alte firme partenere, cu care împarte comisioanele pentru achiziţiile făcute. Nu, nu câştigă firmele aici, ci doar doi angajaţi, de-o parte şi de alta. Zvonerii arată că respectivul nu se mai satură de atâta bănet şi vrea să-şi umple buzunarele acum cât mai poate. Însă, lumea a aflat şi urmează ca omul să fie prins că face rost de mulţi euro, fără acordul şefilor săi.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago