Categories: Gura lumii

Gura lumii, 27.10.2014

Un mega-proiect rămas fără biştari din puşculiţa statului este pe cale să stârnească şi mai multe controverse şi să atragă atenţia unor băieţi care sunt cu ochii şi urechile ciulite. Cârcotaşii spun că n-ar fi vorba de o ciordeală din banii publici, ci de favorizarea unui controversat afacerist. Un personaj despre care se spune că are mare influenţă în lumea mare a politicii şi care trage sfori din umbră astfel încât să-i meargă bine în afaceri. Respectivul are o investiţie în zona unde se face proiectul şi acum, în câteva săptămâni, de pe domeniul lui se va da în exploatare o parte a proiectului. El va câştiga de două ori, spun gurile rele, o dată, din chiria percepută pentru că îşi lasă terenul spre folosire şi a doua oară, pentru că utilizatorii investiţiei vor trece musai pe la birtul său. Cei care nu vor să-i bage bani în buzunar, teoretic vor avea alternativă, o altă instalaţie care să-i ducă spre locurile de distracţie. Aici e buba, aceasta va fi desfiinţată, mai spun cârcotaşii, deşi toată lumea urlă acum că nu se va întâmpla acest lucru.

Pasărea mălai visează, la fel şi un lider local de partid care este primul când vine vorba de ciolan şi ultimul când trebuie să facă ceva pentru formaţiunea care-i oferă protecţie, funcţii şi contracte generoase cu instituţii ale statului. Se întâmplă într-o urbe cu multe lămpaşe, care a rămas fără adjunct şi, după ce şeful a schimbat macazul, în mintea unui lider marginalizat, a încolţit ideea de a ajunge pe funcţie. Cârcotaşii spun că omul se dă de ceasul morţii ca să fie el a doua vioară şi trage sfori ca visul să i se îndeplinească. Numai că omul n-a luat în calcul şi faptul că va trebui să negocieze cu un adversar redutabil. Adică, cu acelaşi om pe care l-a mazilit din partid, folosindu-se de lovituri sub centură, om care conduce o formaţiune aliată cu cea a păsăroiului care se vrea şef, dar care nu-l are deloc la inimă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

16 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

16 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

16 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

16 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

16 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

16 ore ago