Vorbeşte lumea că un ales local, din municipiul cu cetate, ar urma să ocupe postul cel mare la o întreprindere din apropiere, acolo unde adjunct este un coleg de partid de-al consilierului respectiv. Gurile rele susţin că a fost un adevărat scandal în organizaţia cu un trandafir la pieptul membrilor săi, care dintre cei doi să se urce pe postul de director general, mai ales că, firma este încă o vacă de muls pentru partid. Cârcotaşii au aflat că alesul de care vorbim a câştigat bătălia cu adversarul şi colegul său, după ce de la centru s-a dat undă verde ca adjunctul să nu fie propulsat pe funcţia cea mai înaltă. Asta, în condiţiile în care adjunctul a lansat deja zvonul că el va ajunge director general. Ceea ce nu ştie însă adjunctul este că tocmai colegii săi de organizaţie l-au dat la o parte, de a ajuns să nu mai aibă loc nici în comitetul de conducere al filialei judeţene. Se pare că totul i se trage omului de la faptul că nu a angajat pe cine trebuia pe un post călduţ în firma respectivă.
Spun cârcotaşii că un om de afaceri din judeţ, care deţine şi un ştrand pe lângă un orăşel cu gară mare, reuşeşte să câştige licitaţiile la care participă într-un mod extrem de simplu. Deşi la categoria calitate omul nostru stă prost, chiar foarte prost, se pare că el ajunge să ridice blocuri şi alte clădiri importante, şantajându-i pe cei care organizează licitaţii, înainte de a ajunge afacerist, omul lucrând printre băieţii cu ochi albaştri. Aşa că, degeaba concurenţa se prezintă la licitaţii bine pregătită, că nu poate câştiga nimic de omul respectiv, care o ştie pe a lui, adică vrea să facă bani mulţi în timp scurt. Şi, spun gurile rele, nu mai contează că lucrările sunt executate prost, pe om nu-l interesează decât să-şi bage banii în buzunare. Însă, zvonerii spun că afaceristul de care vorbim ar fi supărat oareşce persoane importante de prin Capitală, motiv pentru care şi chestiunea cu şantajul nu prea va mai merge multă vreme.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
O fi vorba de ŞENDROIU? Marea sculă de la Steaua Mureşului?
Sendroiu e un fost puscarias. La ce sa ne asteptam din partea lui? Ma deranjeaza doar ca ceilalati sunt slabi, depasiti, santajabili.