Categories: Gura lumii

Gura lumii, 28.03.2019

A crezut că a scăpat, dar n-a fost să fie. Cârcotaşii spun că un funcţionar cu şapte case s-a retras din activitate înainte ca braţul legii să-l ajungă. Omul s-a gândit de două ori dacă merită să-şi piardă libertatea, acesta fiind motivul pentru care a renunţat la caşcaval. Numai că, deşi a avut linişte ceva vreme, acum este iarăşi căutat. Cârcotaşii spun că băieţii de la anticorupţie i-ar fi făcut o invitaţie pe la ei, pentru a da explicaţii în legătură cu nişte încasări. A fost băgat pe ţeavă de nişte foşti colegi, iar probele împotriva lui sunt serioase. Cel puţin aşa spun gurile rele, cum că de data aceasta omul nu scapă.

O bucată de pământ aflată în buricul târgului dintr-o urbe din sudul judeţului este vânată de un fost reprezentant al purtătorilor de lămpaşe. Băiatul se dă de ceasul morţii să pună mâna pe parcela cu vad comercial pentru a-şi construi o viluţă, în care să trăiască fericit din pensia babană. Cârcotaşii au aflat că intermediar este un amic din politică. Acesta are rolul de a-şi constrânge colegii să-l împroprietărească. Planul ajuns şi la bârfitori pare a fi deja pus în practică, pentru că s-a făcut deja solicitare pentru parcelă. Gurile rele spun că individul nu vrea terenul la preţul pieţei, pentru că e cam zgârcit din fire. Ar urmări să pună mâna pe el în schimbul valorii de impozitare de acum câteva zeci de ani. Rămâne de văzut dacă va avea şi succes în această afacere necurată, care se poate lăsa cu cătuşe.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago