Categories: Gura lumii

Gura lumii 28.09.2016

Vorbesc cârcotaşii prin târgul cu cetate că un personaj care mai face politică, dar la scară mai mică, nu are de ce să se îngrijoreze pentru ziua de mâine. Gurile rele susţin că, după ce omul nostru a fost sus de tot, acum face el ce poate, că aşa-i în viaţă, se mai şi plăteşte. Zvonerii au aflat şi şuşotesc pe la colţuri că respectivul primeşte subvenţii, prin interpuşi se-nţelege, de câteva milioane de euro pe an. În aceste condiţii, personajul de care vorbim nu are grija zilei de mâine, ca atare poate să bage şi bani frumoşi în campania electorală care va veni, chiar dacă el nu candidează. Acum nu ştim dacă va şi face gestul acesta pentru colegi, deoarece gurile rele spun că omul nostru e cam zgârcit când vine vorba de alţii.

Spun zvonerii pe la colţuri că vom avea un nou prefect. Gurile rele au aflat informaţia şi povestesc pe la colţuri că pe acest post va fi numit, cum se putea altfel, un personaj de la Finanţe, om de-al unui săgetat, care candidează la Camera Deputaţilor şi este tot finanţist. Cârcotaşii se distrează de faptul că săgetaţii se jură că nu au nimic de-a face cu numirea respectivă. Numai că zvonerii au prins vestea din zbor şi acum vorbesc prin târg despre ea. Omul nostru, care îşi face încălzirea pentru a fi urcat pe postul cu pricina, nu are decât o calitate importantă, aceea de a fi omul săgetatului de care am vorbit. Că aşa este în politică, vine pe post cine vrea cutare, nu punem oamenii pe criterii profesionale. Să vedem aşadar, ce va face personajul pe funcţia cea înaltă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

7 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

7 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

7 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

7 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

7 ore ago